| Luptătoarele lui Dobrescu s-au descurcat în Bulgaria |
|
|
|
Vicecampioană europeană de juniori în 2007, la Belgrad, severineanca Bianca Iancolovici s-a clasat pe locul 12 la turneul de la Sofia. La categoria 63 kg au participat 19 sportive, iar componenta CSM Drobeta a învins-o pe reprezentanta Bulgariei Elina Vaseva, însă a pierdut la clinci meciul cu luptătoarea Maryia Mamashuk, din Belarus, care a cucerit ulterior bronzul. Nicoleta Bogasieru s-a clasat pe trei, însă doar patru sportive s-au înscris la 51 kg. La categoria menţionată, pe prima treaptă a podiumului de premiere a urcat severineanca Mihaela Munteanu, de la CSM Timişoara. „Turneul Dan Kolov e unul tradiţional, cu participare numeroasă şi luptători de certă valoare. Aş spune că e asemănător unui campionat mondial. Se putea şi mai bine pentru fetele de la CSM. Chiar dacă nu s-a clasat pe podium, mă bucură mai mult locul Biancăi, care a participat la o categorie olimpică. Sportiva noastră a reuşit să învingă reprezentanta gazdelor, care a avut o evoluţie bună la Beijing, în 2008. Nicoleta e doar la primul an de seniorat şi a concurat la 51 kg, care nu e o categorie olimpică. Restul sportivelor din limita respectivă s-au înghesuit să lupte la 48 sau 55, categorii olimpice. Oricum, indiferent de rezultatele fetelor de la Severin, se califică în primul rând categoria, nu neapărat şi sportiva. Practic, o luptătoare câştigă un turneu şi asigură ţării pe care o reprezintă locul la Olimpiadă pentru categoria respectivă, dar antrenorul federal poate trimite ulterior o altă sportivă la Londra, care e mai în formă la momentul stabilirii delegaţiei. Noi avem ambele fete la lotul naţional, iar ele vor mai participa la două turnee decisive pentru calificarea la Londra, turnee care vor avea loc în primăvară, în Azerbaidjan şi Suedia. Principalul criteriu de calificare îl va reprezenta Campionatul European, la care Bianca va participa sigur. E greu să ajungem la Londra, dar trebuie să muncim şi să sperăm”, a declarat antrenorul Marian Dobrescu. Roxana nu va concura nici în 2012 Operată anul trecut la coloană, Roxana Iancolovici, vicecampioană mondială de juniori în 2009, şi-ar putea relua pregătirile de-abia în 2013. „Nu putem risca să paralizeze de la un eventual contact mai dur. Roxana mai are nevoie de pauză. E în perioada de refacere. Când o vrea Dumnezeu, atunci va reveni pe saltea. Până atunci se va ocupa de pregătirea copiilor de la CSM”, a explicat Dobrescu situaţia luptătoarei transferată de Steaua Bucureşti chiar înainte de intervenţia chirurgicală din Ungaria. Clubul severinean se pregăteşte şi pentru Campionatul Naţional de cadeţi din vară, dar în luna mai, speră să poată organiza în Sala Polivalentă un turneu internaţional, la care să participe şi sportivi din Bulgaria şi Serbia. „Avem luptători de valoare la club, care pot obţine în viitor medalii la seniori”, a spus Dobrescu.
Mircea OGLINDOIU
|








Desfăşurat la Sofia, Turneul Internaţional Dan Kolov & Nikola Petrov a reprezentat o bună verificare pentru luptătoarele de la CSM Drobeta, care speră la calificarea la Jocurile Olimpice.