EDITORIAL

Subiectiv, deci obiectiv de Eugen Măicăneanu...

Uzurpatorii de competenţe Cu ani în urmă,...

EDITORIAL de Mircea Popescu...

Constantin Brăgaru – o candidatură inutilă...

Motorola XOOM 2
Google Drive – sau hard diskul extern online!
Cel mai bine vândut telefon NELANSAT
Anchetă în cazul unor facturi uriaşe
Sechestre pe palatele ţiganilor din Strehaia
Povestea halucinantă a unui bebeluş uitat în congelator
Cipere: „M-a şocat decizia lui Hau” Imprimare Email

Deşi antrenorul Dumitru Cipere spera ca elevul său să participe în luna iulie la Jocurile Olimpice de la Londra, boxerul Georginel Hau a ajuns mai devreme în Anglia, dar ca infirmier. Severineanul de 20 de ani a decis să abandoneze activitatea sportivă, pentru a lucra într-un spital britanic.

Olteanul Georginel Hau ac­tiva cu dublă legiti­mare şi, în septembrie 2011, devenise primul boxer se­verinean care luptase după Re­voluţie la un campionat mondial de seniori. Antrenorul său de la CSM Drobeta, Dumitru Cipere, îşi punea mari speranţe în elevul pe care-l descoperise în 2004, dar şi tehnicianul de la Dinamo Bu­cureşti, Napoleon Gheorghe, avea planuri măreţe cu sportivul se­verinean. Cotat cu şanse reale de calificare la Jocurile Olimpice, Hau a plecat la muncă în Anglia! Hau a şocat prin decizia luată luna aceasta, însă fapta pu­gilistului scoate din nou în evidenţă carenţele sportului ro­mânesc, care de două decenii nu este apreciat la adevărata sa valoare şi se zbate în sărăcie. „Georginel m-a şocat şi pe mine, după ce m-a anunţat că pleacă în Anglia împreună cu mama lui. Frate-su era deja acolo şi l-a chemat şi pe el. Mi-a zis că nu are rost să mai stea în ţară, pe 5 milioane de lei pe lună, cât îi oferea Dinamo. E tânăr, ce să facă cu banii ăştia. Nici noi la Severin nu-i puteam da mai mult. El nu are decât un părinte, după ce tatăl său a murit electrocutat, pe când Georginel avea doar doi ani”, a dezvăluit Cipere.

Knockout pentru boxul severinean

Elevul său era component al lotului naţional şi urma să par­ticipe la un turneu preolimpic, de calificare la Londra. „Hau trebuia să meargă cu lotul naţional în cantonament la Piatra Arsă, dar a plecat în Anglia, cu contract de muncă pe doi ani şi jumătate. Eu l-am rugat să încerce şi la vreo sală de sport pe acolo, să prindă un contract de pugilist la vreun club, fiindcă nu aş vrea să abandoneze definitiv sportul, dar cred că l-am pierdut ca boxer. Păcat. Am muncit cu el de la 13 ani şi l-am scos campion naţional la juniori. În toamnă, în Azer­baidjan, participase pentru prima dată la un campionat mondial de seniori. Eu îmi pusesem mari speranţe în el şi îmi doream enorm să am un pugilist calificat la Olimpiadă. Urma să participe în aprilie la turneul de calificare pentru Londra, care avea loc în Turcia. În luna mai împlinea 20 de ani şi eu mă gândeam că după Olimpiada din 2016 poate trece chiar şi la profesionişti, dacă lua o medalie la Rio de Janeiro”, a spus Dumitru Cipere. Antrenorul de la clubul severinean şi-a amintit de perioada dinainte de Revoluţie, în care sportivii nu se confruntau cu probleme financiare. „După Revo­luţie mulţi sportivi s-au pierdut din cauza lipsei banilor. Mult mai bine a fost pe timpul lui Ceau­şescu. Ce erau  Steaua şi Dinamo pe vremea aia! Sportivii nu aveau probleme financiare, li se ofereau condiţii de pregătire, masă, ca­zare, tot. Acum, mulţi nu au cu ce trăi”, a spus severineanul Cipere. Fost boxer la Steaua Bucureşti, acesta a cucerit în 1980 medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova. 

 

Mircea OGLINDOIU

 

Add comment


Security code
Refresh

____Codul deontologic unic    * Codul deontologic RTS