|
FRH a anunţat ieri componenţa celor patru serii ale Diviziei A la handbal masculin, iar HC Delignit nu se regăseşte printre cluburile înscrise în noul sezon. De altfel, echipa mehedinţeană nici n-a efectuat pregătirea de vară, iar majoritatea jucătorilor îşi găsiseră deja alte cluburi la care să evolueze.
Deşi o parte a componenţilor lotului din sezonul trecut sperau să se găsească soluţii pentru salvarea echipei, HC Delignit Mehedinţi şi-a anunţat retragerea din campionat. „Drobeta-Turnu-Severin are printre cele mai frumoase săli polivalente din ţară, dar a rămas fără echipă de handbal. Tragic e că aici nu există nici baschet sau volei, deşi s-au investit foarte mulţi bani în noul parchet. Păcat că n-au fost resurse şi pentru handbal. Majoritatea jucătorilor şi-au găsit deja alte echipe la care să evolueze. Sunt şanse infime ca echipa să-şi mai continue activitatea. Probabil, din sezonul următor, sub o altă denumire. Şi eu am avut unele oferte, dar am decis să mă axez pe arbitraj. În acest oraş, nu sunt oameni de afaceri care să iubească sportul cu adevărat. La condiţiile pe care le oferă Sala Polivalentă, Severinul ar trebui să aibă echipă de Liga Naţională, dar acum nu mai are nici măcar în eşalonul inferior. Păcat, fiindcă la HC Delignit se formase un lot valoros şi, dacă s-ar mai fi adus câţiva jucători cu experienţă, promovam sigur la finele acestui sezon”, a spus gorjeanul Florin Rădulescu, unul din cei mai buni handbalişti ai echipei mehedinţene în campionatul precedent. De altfel, HC Delignit s-a clasat sezonul trecut pe locul doi în seria C a Diviziei A, dar a ratat prezenţa în barajul pentru promovarea în Liga Naţională. Vara trecută s-a desfiinţat şi echipa de handbal feminin HC Milostars Drobeta-Turnu-Severin. Rămasă fără echipă proprie, Sala Polivalentă de 1800 de locuri va găzdui în această toamnă Trofeul „Carpaţi” la handbal, dar şi meciurile pe care SCM „U” Craiova le va disputa, în calitate de gazdă, în Cupa Challenge, la volei feminin. Peste două săptămâni, echipele din Liga Naţională de handbal masculin, HC Energia Lignitul Pandurii Tîrgu-Jiu şi UCM Reşiţa ar putea inaugura, printr-un meci amical, noul parchet al Sălii Polivalente, pentru achiziţionarea căruia s-au alocat aproape 50.000 de euro de la bugetul local.
Seria C a rămas cu şase echipe
Dacă Drobeta-Turnu-Severin a rămas fără handbal, municipiul Baia Mare are echipă în Liga Naţională, dar şi trei cluburi înscrise în Divizia A la handbal masculin! Din seria A fac parte CSM Focşani, Universitatea Galaţi, Politehnica Iaşi, HC Vaslui, Universitatea Bucovina II Suceava, Ştiinţa Municipal Dedeman II Bacău şi LPS Piatra Neamţ. Seria B e compusă din: HC Teleorman Alexandria, ACS Interhandball Bucureşti, CS Triumf Călăraşi, Petrolul Ploieşti, Universitatea Târgovişte, CS H&V Piteşti şi Steaua II Bucureşti. Seria C este alcătuită din Universitatea Craiova, Universitatea Poli II Municipal Timişoara, CSM Lugoj, Unirea Sînnicolau Mare, HC Arad şi CSM Sfântu Gheorghe, iar Seria D cuprinde echipele HC Naţional Sighişoara, HC Sport Bistriţa, HCM Făgăraş, Potaisa Turda, HC Odordei II, CS Marta Baia Mare, Extrem Baia Mare şi CSS 2 Baia Mare. Campionatul începe la sfârşitul săptămânii viitoare, iar câştigătoarele celor patru serii vor lupta, în barajul pentru promovare, pentru cele două locuri care asigură prezenţa în Liga Naţională.
Mircea Oglindoiu
|