Întrebare: Aţi povestit de pa­tru episoade cum aţi ajuns la Părintele. Dacă se poate, aş dori să ne vorbiţi despre me­di­cina isihastă.

Răspuns: Mda. Ştiţi dvs de ce am făcut acest ocol până să ajung la fondul problemei noas­tre: medicina isihastă? Simplu. Medicina isihastă, teoria ei, este foarte scurtă. Medicina isi­has­tă spune aşa: roagă-te la Dum­nezeu cu mare credinţă şi iu­b­ire! Atât. Restul sunt co­men­tariile celor care l-au cu­noscut pe Părintele. Lucrul pe care mi l-a spus cel mai des a fost: Neamule! Roagă-te la Du­m­nezeu, neîncetat. Asta scrie Fi­lo­calia. Rugăciunea lui Iisus este medicamentul perfect pe­n­tru toate bolile timpului în care trăim. Bolile noastre sunt de fac­tură sufletească, în priml rând. Vine preotul sau călu­gă­rul, dacă există posibilitatea să ai legătură directă cu un slu­ji­tor sârguincios al lui Dum­ne­zeu, te spovedeşti, este primul pas spre însănătoşire!, apoi faci canonul pe care îl primeşti. Se numeşte medicina isihastă. Isi­has­mul este cea mai directă me­­todă de liniştire a sufletului. As­ta şi înseamnă în greceşte. Li­niştire. Cum să se facă omul bine de cauza profundă a bo­li­lor sale... nimeni nu este bolnav doar de o singură boală, dar ele ies, pe rând, la suprafaţă, dacă su­fletul său este tulburat. Ca să fie înţelese anumite pro­fun­zimi ale isihasmului, trebuie să fie citite Filocaliile, Rugăciunea pelerinului rus şi multe alte lucrări. Nu este rostul şi nici lo­cul discuţiei noastre. Cine sim­te că se trezeşte ceva în sufletul său citind aceste rânduri să mear­gă degrabă la duhovnicul său, iar dacă nu are să-şi caute unul, să vorbească deschis des­pre durerile sale, care marea ma­joritate vin dintr-un suflet bol­nav şi să caute. Să caute şi să afle el, în mod direct, despre ce înseamnă toate acestea. Eu am încercat numai să trezesc in­teresul celor care ne citesc. Pen­tru că totul se reduce, în ese­nţă, la rugăciunea lui Iisus. De acolo începe urcuşul.
Întrebare: Există şi reţete speciale?
Răspuns: Toate reţetele pe care le poate face un om, în­ce­pând de la ceea ce mănâncă. Sunt oameni care afirmă că pos­tul are virtuţi terapeutice ex­clu­si­ve. De la cea­iu­rile, ca­ta­plas­me­le, băile de plan­te, şi multe alte reţete bio şi neinvazive, toa­te as­tea nu au niciun fel de im­por­tan­ţă, dacă nu există credinţă şi ru­găciune până la lacrimă, până ce su­fletul se moaie până la  plâns. Părintele spunea aşa: Nea­mule, dacă ţii post fără ru­gă­­ciune şi fapte bune nu faci altceva decât să albeşti osul. Dar, sufletul tot trist şi înne­gu­rat rămâne. Cam aşa este, en bref, medicina isi­has­tă. Am vă­zut că părintele nu mân­ca decât seminţe, nuci, pâi­ne făcută din făină necoaptă, ci numai uscată în spatele so­bei, acolo nu se consumă carne niciodată!; Acolo, la Fră­si­nei,–cel mai important lucru - toată ob­ş­tea se roagă neîncetat! Nu nu­mai nevoinţele sunt impor­tan­te. Nu ele sunt cele care trans­for­mă omul. Rugăciunea. Cei care fac mâncarea se roagă, cei ca­re sunt oieri, am cunoscut aco­lo un cioban, profesor de ma­te­ma­tici în viaţa de mirean, cu care dis­cutam despre roma­nul sud-ame­rican prin curtea mân­ă­sti­rii, mulţi or să se amu­ze, dar fac asta pe ignoranţa lor, se roagă, cei care muncesc la di­ver­sele nevoi ale obştei se roagă neîncetat şi ei. Acolo se practică medicina isihastă. Ci­ne vrea să se facă bine de mul­te­le nepu­tin­ţe ale sale să se roa­ge ne­în­ce­tat.
Întrebare: Ce se întâmplă, dacă reuşim să ne rugăm ne­în­cetat?
Răspuns: Cine poate aşa ceva nu mai are nevoie de ex­pli­caţii, de argumente. Să fim bi­ne-nţeleşi: nu vreau să conving pe nimeni să se roage, să mea­r­gă la biserică.  Acum, în starea aceasta de furtună interioară, mintea noastră este prinsă într-un vârtej cumplit. În clipa în ca­re reuşim s-o liniştim, pu­team să facem pasul următor. Acela de a coborî mintea în ini­mă. Toate acestea, repet, tre­bu­ie să fie făcute sub îndrumarea unui duhovnic într-o stare de as­cultare perfectă. Nu vreau,  să intru în amănunte pe care să nu le lămuresc, lucru ce ar face mai mult rău decât bine. Cert este că prin rugăciunea lui Ii­sus se pierd gândurile profane şi păcătoase ale omului. Mintea noastră este un fel de maimuţă care nu are stare. Se mişcă ne­în­cetat fără să ştie de ce şi fără să aibă un scop anume.

Manuela Vasilescu