Întrebare: Ce aţi discutat cu Părintele, a doua zi?

Răspuns: Despre albine. Pă­rintele avea o mică stupină. În­grijea cu mare bucurie de ele. Tot acolo avea şi o căsuţă, poa­te este prea mult căsuţă, un fel de mică... o construcţie în care abia puteai intra. Abia intrau doi oameni. Acolo avea numai cărţi. Interesant este că acea cons­trucţie era cu acoperişul în for­mă de piramidă. Vrusese dân­sul să facă o experienţă pen­tru prietenele sale albinele, auzind de la cei care veneau pe la mâ­năs­tire că forma de piramidă a­ju­­tă la dezvoltarea lor.
Întrebare: Şi a ajutat?
Răspuns: Nu ştiu. Nu am dis­cutat despre asta. Văzându-mă acolo între sumedenia a­ce­ea de cărţi, de la cele clasice la tot felul de manuscrise sa­mi­z­dat (scrieri care circulă neo­fi­ci­al), copiate pe hârtie ozalid (hâr­tie fotosensibilă folosită la re­pro­ducerea heliografică), cum se putea atunci, sau la copia­tor, cărţi în limbi străine... mă rog, era o comoară pentru cine­va care vroia să se desfete cu cer­ce­tarea scrierilor legate de spiri­tualitate. De la Steainer la Krishnamurti, de la „Rugăciu­nea pelerinului rus” la filosofia zen, de la numerologie la ka­ba­lă... ce să vă spun, era ceva ce nu aş fi crezut că poate să ci­teas­că un călugăr. Mi-a spus că pot lua ce-mi doreşte inima.
L-am în­tre­bat dacă a citit căr­ţi­le acelea. Nu pe toate, neamule! Unele. Sunt jucărele de amăgit lumea. Nu­mai că trebuie să le ştim pen­tru că aici la noi vin tot felul de oameni şi nu trebuie să crea­dă că noi călugări suntem aşa... nişte fraieri. Îţi pun tot fe­lul de întrebări. Dacă le spui câ­teva chestii citite în multele file scrise de oamenii disperaţi ai veacului, rămân muţi. Abia atunci ai posibilitatea de a le spu­ne încotro să se-ndrepte. A ve­nit unul şi m-a luat aşa... de sus. Părinţele, ai auzit de Sai Ba­ba? Da, i-am spus eu, s-a năs­cut la Sathyanarayana Raju, la 23 noiembrie 1926, este un guru indian… Ăla a rămas cu gura căscată şi şi-a făcut cruce. Doamne părinte, a spus el, la aşa ceva nu mă aşteptam. Bine, i-am zis eu, acum hai în bi­se­ri­că şi pune genunchele jos la ru­gă­ciune. Neamule, stranii sunt căile Domnului!
Întrebare: Cât timp aţi stat prima dată la Frăsinei?
Răspuns: Trei zile. Numai că acele trei zile mi s-au părut o lună. Adaptarea la viaţa de m­â­năs­tire nu era uşoară. Pentru un om ca mine învăţat cu li­ber­ta­tea totală. Pe vremea aceea fu­mam. Vă daţi seama că nu pu­team fuma la mânăstire. Cât de mult m-aş fi îndepărtat de mâ­năstire, tot pe terenul mâ­năs­tirii eram. Ca să ies din pe­ri­metrul ecleziastic, ar fi trebui să fac ceva kilometrii. Nu meri­ta pentru o ţigară. Aşa că în zi­lele acelea nu am fumat, nu am băut nici votcuţele şi nici berile pe care le beam, de obicei, cu bă­ie­ţii la întâlnirile noastre. Ziua, când nu eram la slujbă, citeam în­ piramida de lemn a Părin­te­lui, apoi la masă, apoi iar la ru­gă­ciune, apoi la citit… aproape că uitasem de cât timp ve­ni­sem. La plecare, pe măsură ce co­boram spre locul de unde tre­buia să iau autobuzul spre Rm-Vâlcea, ceva se desprindea de mine. Când am ajuns în o­raş, toate vechile obsesii, gân­du­rile şi agitaţiile psihice re­ve­ni­seră. Atunci am înţeles ce rol au mâ­năstirile, care nu sunt cons­­truc­ţii arhitectonice fru­moa­se şi atât: să-l scape pe omul mo­dern de asaltul pro­priu­lui său inconştient.
Întrebare: ce aţi învăţat la prima dvs. călătorie la M­ă­năs­tirea Frăsinei?
Răspuns: Cum să-mi fac sfân­ta cruce corect. După slu­j­bă toţi cei prezenţi se miruiau. Când mi-a venit rândul m-am apropiat de călugărul care mi­ru­ia, mi-am făcut o scurtă cru­ce, ceva aşa schiţat şi am aş­tep­tat să fiu miruit. Ce a fost asta? M-a întrebat călugărul pe un ton aspru. Asta a fost sem­nul Sfintei Cruci? Mi-a luat mâ­na şi mi-a făcut cruce cu ea. Aşa se face crucea. Ai înţeles? Am dat din cap, n-am mai spus ni­mic şi am plecat. De atunci când îmi fac semnul crucii îl fac aşa cum m-a-nvăţat acel călu­găr, Dumnezeu să-l aibă în pa­za Sa. S-ar putea să vi se pară pu­ţin. Nu este puţin, având în ve­dere însemnătatea acestui gest al creştinului. Prima dată am învăţat ceva determinant.

Manuela Vasilescu