Femeia din zilele noastre este din ce în ce mai obosită de alegerea cremelor, culorii rujurilor, hainelor „la modă”, vopselelor de păr sau a culorii şi înălţimii tocurilor. Media care promovează modele false de feminitate reuşeşte doar să înnebunească bărbaţii şi să deprime femeile care nu mai pot ţine „pasul” cu aceste „modele” create de fapt, de nişte croitorese mult prea mediatizate.

Reciteam zilele trecute o par­te a lucrărilor lui Sigmund Freud şi un lucru interesant mi-a reţinut atenţia. Partenera sa într-ale psihanalizei, o fe­m­eie deloc frumoasă (chiar urâ­tă), a fost considerată la vre­mea sa o mare curtezană, o femeie care stăpânea la per­fec­ţie arta seducţiei.

Cine a fost Lou Andreas-Salome

Luiza Gustavovna Salome, fiică de general rus, s-a născut la St. Petersburg. La şap­te­spre­ze­ce ani îi „fură” minţile lui Hen­drik Gillot – predicator olan­dez, profesor de religie, fi­lo­­sofie, teologie, franceză şi ger­mană care intenţionează să-şi abandoneze soţia şi copiii pen­tru a se căsători cu Lou. La 21 de ani, aflându-se la Roma, Paul Ree, cunoscut filosof al mo­ralei – doctor în filosofia lui Aristotel, se îndrăgosteşte nebuneşte de ea, dar relaţia lor se fracturează din cauza dra­gos­tei nebuneşti pe care i-o pur­ta Friedrich Nietzsche. Cu toa­te că era „dorită” de astfel de celebrităţi, ea se căsătoreşte cu savantul (lingvist) Carl Fri­edrich Andreas, dar asta nu o îm­piedică să aibă o bogată cores­pondenţă cu jurnalistul ger­man Georg Lebedour sau cu poetul Rainer Maria Rilke (ea îl învaţă pe acesta limba rusă pentru a-l putea citi mai uşor pe Tolstoi şi Puşkin).  Imediat după moartea ei, Gestapoul a confiscat toate studiile ei cu privire la psi­ha­na­li­za sexualităţii feminine („a cu­răţat biblioteca de studiile evre­ieşti”), lucrări care l-au se­dus aşa de mult pe Sigmund Freud. Pe lista ei de cuceriri au fost mulţi bărbaţi, unii dintre ei sinucigându-se pentru că nu au putut ajunge la inima ei (în­suşi Nietzsche a încercat să-şi ia viaţa din acest motiv). Uşor îmbătrânită, niciodată ma­chi­a­tă, niciodată preocupată de as­pec­tul ei fizic, această femeie pli­nă de carismă s-a impus doar prin inteligenţa sa. Tru­cu­ri­le, artificiile seducţiei i-au fost complet străine. O altă fe­me­ie celebră (dar nu prin fru­mu­seţea ei!) a fost muziciana Vio­let Gordon Woodhouse, care a trăit în aceeaşi casă până la moarte cu cinci bărbaţi, din care doar unul era legal (Gor­don Woodhouse – soţul ofi­ci­al, vicontele William Ba­rring­ton, Max Labouchere, Dennis To­llemache). Cleopatra nu a fost deloc frumoasă, dar a în­ge­nuncheat cu uşurinţă mulţi bărbaţi şi când nu mai era deloc tânără. Şi exemplele de fe­mei celebre/fatale pot con­ti­nua la nesfârşit.

Seducţia - arta atracţiei

Seducţia, feminitatea nu pre­supune neapărat fuste ultra-scurte, ţâţe aproape goale şi tocuri lungi. O astfel de atra­c­ţie se adresează doar pan­ta­lo­ni­lor şi rămâne acolo. Femeia ma­tură, conştientă de fe­mi­ni­ta­tea ei ştie să aţâţe imaginaţia băr­batului, adică exact organul situat între urechi. Femeile din prima categorie incită, excită şi invită doar la sex. Femeia stârneşte voinţa şi invită la ceva mai mult. Com­po­r­ta­men­tul ei sugerează independenţă, fapt ce îl transformă pe mascul într-un bărbat dependent. Băr­ba­ţii au nevoie de risc, de lup­tă, de cuceriri, de pradă pentru care să lupte, să-şi consume adre­nalina. Femeia matură se aco­peră în loc să se descopere, se joacă incitându-l să încerce mai mult şi convingându-l că nicio­dată nu o va cuceri în to­ta­litate. Ea este regizor, sce­na­rist şi actor în acelaşi timp. Este inteligentă, spontană, fer­me­cătoare, cultă, seducătoare, într-un cuvânt – o artistă.

Cum ştim că suntem „doriţi”?

Nu este deloc greu să-ţi dai seama că nici bărbaţii şi nici femeile din ziua de azi nu mai ştiu când şi mai ales dacă se plac. Ei „se agaţă” timid, stân­gaci sau apelând la trucuri penibile şi ridicole, iar comuni­ca­rea între ei este dezastru­oa­să. Când doi oameni se plac, când ei „se întâlnesc”, creierele lor secretă dopamină – hor­mo­nul plăcerii. Acest lucru este evidenţiat în primul rând de dilatarea pupilelor atunci când ochii lor se întâlnesc.  Femeile îşi ating/aranjează sau îşi scutură părul, privesc mai ales ochiul stâng al băr­ba­tului sau ţin capul înclinat spre stânga. Explicaţia ţine de spe­cia­lizarea emisferelor cerebrale (cea dreaptă este cea emo­ţio­na­lă, iar nervii se încrucişează la ieşirea din creier, astfel că o emis­feră va controla partea opusă a corpului).  Femeia care do­reşte o apropiere mai mare va avea palmele deschise, în­che­­ieturile la vedere şi se va atinge involuntar pe gât (gâtul este o zonă intens erogenă la fe­mei).

Dan Alexoae