| Casa temporară a animalelor de companie |
|
|
|
Peştii vă transformă casa într-un loc exotic Dar, până la achiziţia articolelor de întreţinere, mai întâi trebuie să vă alegeţi genul de animal de companie cu care sunteţi siguri că puteţi vieţui sub acelaşi acoperiş. Dacă vă plac peştii - gupy, xifo, beta, neoni, molly, zebre, tetrazone, caraşi, gurami, rechini, scoateţi din buzunare între 4-15 lei/bucata, la care se adaugă preţul acvariului, care porneşte de la 50 lei – un bol mic pentru beta, până la 300 lei – acvariile fără accesorii. Dacă vreţi un acvariu deja echipat, preţul urcă până la 1.000 lei. Mai rămâne să adăugaţi un substrat, adică nisip sau pietriş, simplu sau multicolor (în jur de 5 lei sacul de 1 kg), să înfigeţi o plantă (Valisneria, Echinodorus, Cryptocoryne etc. – în jur de 10 lei firul) şi, după preferinţe, să decoraţi acvariul cu pietre mai mari, rădăcini de lemn tratate sau castele. Dacă plantele naturale nu rezistă în acvariu, sau vă incomodează, puteţi cumpăra plante artificiale, deşi nu este prea indicat deoarece peştii s-ar putea răni în timp ce înoată printre ele. Pentru o viaţă lungă şi sănătoasă, peştii dumneavoastră trebuie să consume o hrană diversificată (fulgi, granule, sticks-uri, tablete, spirulină). Câinele rămâne devotat stăpânului grijuliu Un căţel răsfăţat e un căţel fericit, iar pentru a-i satisface mofturile, îi puteţi cumpăra mâncare de cea mai bună calitate, preţurile pornind de la 4.5 lei/kg (vrac). O gustare savuroasă în formă de os costă între 5-12 lei, dar mai recomandabilă ar fi hrana umedă (carne de pui la conservă). Pentru a-l scoate la plimbare şi ca să aveţi un control asupra lui, aveţi nevoie de o lesă (în jur de 20 lei) sau în cel mai rău caz, o botniţă, pentru câinii periculoşii (în jur de 60 lei). Pentru o blană curată şi strălucitoare, câinele dumneavoastră are nevoie de un şampon special, pe bază de uleiuri naturale, care întăreşte părul şi protejează pielea (preţurile pornind de la 20 de lei sticluţa). Pisicile sunt cele mai alintate animale de companie Deşi nu sunt extrem de pretenţioase, pisicile au nevoie totuşi de o atenţie deosebită din partea stăpânului. Pe lângă porţia de dezmierdare, pisica de casă simte nevoia să se joace şi singură. Dacă ţineţi mult la mobilă şi o vreţi fără zgârieturi, neapărat cumpăraţi-i jucării, eventual imitaţii ale şoarecilor. Şi pentru că sunt unele dintre cele mai curate animale, pisicile îşi aleg un loc unde să-şi îngroape fecalele, astfel că trebuie să-i luaţi o tăviţă (în jur de 20 lei), în care să-i turnaţi puţin nisip. Peruşii încă sunt la mare căutare Păsările şi trilurile lor încântă auzul oricui. Deşi sunt camarazi de excepţie, înaripatele sunt totuşi, cele mai gălăgioase vieţuitoare. Mulţi severineni au în colivii perechi de peruşi (30 lei bucata), nimfe (50 lei bucata) sau papagali viu coloraţi, cel mai iubit fiind însă „Micul Alexandru”, al cărui preţ este destul de piperat (700 lei). Preţurile coliviilor variază între 100-300 lei, iar cea mai ieftină cutie de mâncare este 3,5 lei, aceasta conţinând un amestec de seminţe atent selecţionate.
Claudia ŢUŢUMAN
|








Dacă v-aţi săturat de liniştea din apartamentul dumneavoastră, de singurătate, de faptul că nu vă întâmpină nimeni în faţa uşii când ajungeţi acasă după o zi de muncă extenuantă, aveţi la îndemână o soluţie simplă, care vă poate reda zâmbetul pe buze: achiziţionaţi un animal de companie.