| iPad 3 va fi pe piaţă în martie! |
|
|
|
iPad 3 va avea parte nu numai de schimări de design, ea le va oferi fanilor o calitate grafică mult mai bună, o durată mai mare a bateriei şi un design slim cât mai aproape de iPod Touch. Tableta va avea ecran HD (high-definition), procesor nou cu 4 nuclee, conexiune LTE (Long Term Evolution) şi antenă 4G, noutăţi pe care fanii Apple speră să le găsească şi pe noul telefon Apple, iPhone 5. Deşi presa internaţională a scris că fabricile din Asia şi-au făcut deja norma de tablete pentru luna ianuarie şi că în martie, tabelta iPad 3 va fi la îndemâna utilizatorilor, Natalie Kerris, purtătorul de cuvânt al celor de la Apple, nu a vrut să comenteze speculaţiile privind data lansării şi tipul aplicaţiilor prezente pe noua tabletă. Tableta Apple iPad este cea mai bine vândută tabletă din lume, iar iPad 3 este cel mai aşteptat gadget, încă de la mijlocul anului trecut. De ce?! Aflăm împreună! iPad 3 va avea aplicaţii noi, un design mai compact, iar tableta în sine va fi mai subţire. Ecranul HD cu rezoluţia de 2048 x 1536 va permite rularea filmelor şi a fişierelor video HD în tocmai ca oricare altă tabletă Android. iPad 3 va beneficia şi de o nouă baterie mult mai uşoară, reducând astfel greutatea tabletei, dar mult mai durabilă, mărind astfel timpul de utilizare al ei. Conform zvonurilor, iPad 3 va beneficia chiar de o tehnologie de alimentare WI-FI, care ne va ajuta ca, în timp ce ne alimentăm tableta, să putem face şi transfer de date wireless. Viteza de descărcare a datelor de pe internet va fi mărită datorită conexiunii LTE (Long Term Evolution), tot pe iPad 3 aşteptăm un processor nou quod-core, de tip A6 cu 4 nuclee, ceea ce înseamnă viteză mărită de încărcare a fişierelor, dar şi performanţe mai mari şi grafică de calitate sporită. Una dintre cele mai bune veşti pentru amatorii de fotografii este aceea că noua tabletă va beneficia de o cameră îmbunătăţită, mai ales că utilizatorii au fost nemulţumiţi de performanţa camerelor foto-video de pe vechea tabletă. Fanii se aşteaptă la o cameră de 5 MP, 1080x720 pixeli şi la o mai bună redare a imaginilor înregistrate. Tot din zvonuri am putea afla şi despre preţuri, dar ce rost are să vorbim despre ele înainte să testăm cu adevărat produsul?!
Andreea LETINCA
|








Încă din vara anului trecut, zvonurile privind designul şi aplicaţiile tabletei iPad 3 făceau furori, iar fanii tabletelor Apple speculau că apariţia sa se va produce în luna noiembrie a anului 2011, însă nici până acum oficialii Apple nu au anunţat data lansării noului tip de tabletă.