Furt la Rotunda

Vară cu temperaturi aproape insuportabile în Câmpia Romanaţiului. Era vremea secerişului şi la Rotunda, aşezarea cu oameni rămaşi parcă în altă lume. În acea dimineţă de iulie, satul era bulversat: se spărsese cooperativa de consum. Paznicul n-a observat nimic.  „Am visat eu ceva în noaptea asta - zicea el - dar n-am auzit nimic din lumea viselor”.

De fapt, el s-a speriat grozav, când furtul a fost descoperit. Aler­ga încoace şi încolo prin ma­gazin, se agăţa de toţi milo­gin­du-se să nu-l dea de smin­teală... Preşedintele coope­ra­tivei, un fost activist de pa­r­tid, i-a zis: „Dumneata ce vrei? Vezi bine, pentru că ai dor­mit, n-o să te laude ni­meni, dar mă îndoiesc că ai pu­tea fi tras la răspundere. Aşa că  nu-ţi fie teamă... Mai bine du-te acasă şi fă-ţi som­nul...” Paznicul n-a plecat, a ră­mas şi s-a necăjit tot mai rău, mai cu seamă că se fu­rase atât de mult. „Uite, se jus­tifica el, asta nu pot eu să înţeleg. Am somnul uşor şi dorm întotdeauna cu picioa­rele întinse în faţa uşii. Nu e cu putinţă să fi trecut cineva peste mine, dar saci cu za­hăr...”. „Dormeai dus, nemer­ni­cule... Te ia groaza cât au că­rat hoţii” – a intervenit şe­ful de post. „Nu se poate să fi cărat chiar aşa de mult - s-a apărat el. M-aş fi trezit ...” S-au apucat să facă un sumar in­ventar şi apoi să întoc­mească procesul-verbal. Au în­ceput să toarne cu cifrele. Paz­nicul îşi plesnea mereu pal­mele, gata-gata să izbuc­nească în plâns; nu-şi poate ierta că l-a prins somnul şi re­gretă paguba suferită de stat. Preşedintele zice: „Scrie: zece saci cu zahăr, ţigări, 160 de pachete... ciorapi de damă, două duzini... opt bucăţi  de salam ...” La fiecare cifră paz­nicul sare în sus. Hop şi ca­siera: „Treceţi acolo că s-au furat  din casa de bani 1360 de lei, trei creioane chimice şi o foarfecă...”. La auzul aces­tor cuvinte, paznicul s-a lăsat pe vine de câteva ori, icnind din greu, peste măsură de mâhnit de pagubele astea aşa de mari. Preşedintele îi zice miliţianului: „Ia-l de aici pe paznic! Nu ne lasă să lucrăm în tânguielile lui ...”. „Ascultă nene, du-te acasă!, spune mi­li­ţianul. Te chemăm noi când e nevoie...”. În vremea asta, contabilul strigă din odaia din fund: „Mie mi-a dispărut din cui fularul de mătase...” . Paznicul sare ca ars: „Ai, nemernicule! Nu i-am luat niciun fular... Care opt bu­căţi de salam? S-au luat nu­mai două...”  În magazin s-a făcut tăcere. Paznicul zice: „Fie! Mărturisesc că am furat. Dar sunt totuşi, întrucâtva, om cinstit şi când văd cum în­tocmiţi procesul ăsta ver­bal, simt că mă apucă toate pandaliile. Nu îngădui să fiu încărcat cu ce nu am luat...”. „Cum vine asta – interveni mi­­liţianul. Care va să zică, nene, înseamnă că dumneata te-ai introdus în magazin!”. „Eu m-am introdus. Dar n-am pus mâna pe bani, nici pe foar­fecă, nici pe fularul ăla ne­norocit. Eu – zice el - dacă vreţi să ştiţi, am luat o ju­mătate de sac de zahăr, o du­zină de ciorapi de damă şi două bucăţi de salam. Şi n-am să permit aşa o escro­che­rie în numele meu. Eu stau de strajă averii statului şi mă revoltă ceea ce se petrece aici... Cum să fiu încărcat cu atâ­ta neruşinare!”. „Desigur, s-ar putea să greşim – spune preşedintele. Dar o să verificăm. Eu sunt bucuros, dacă s-a furat mai puţin. Punem noi imediat totul pe cân­tar...”. „Am găsit banii – stri­gă casiera. Erau într-o pun­gă... Doar foarfeca lip­seşte...”. „U-u, acuşi o scuip între ochii ăia neobrăzaţi – sare paznicul. Nu i-am luat nicio foarfecă. Ia caută mai bine paţachină!...”. „Ah, uite am găsit şi foarfeca, era căzută în dosul casei” - se scuză casiera. „Fularul l-am uitat în buzunarul de la piept al hainei de vreme rea din cui” – zice contabilul. „Atun­ci, uite ce, zice preşedintele, facem alt proces-verbal. Din zahăr nu lipseşte decât o jumătate de sac”. „Numără sa­lamurile! – se răsteşte paz­nicul. Ori nu ştiu ce fac... La urma urmei am şi un martor, pe tanti Ioana...” Nimeni alta de­cât gestionara, soţia pre­şedintelui...