vineri, 12 martie 2010
AdvertisementAdvertisementAdvertisement
„Vrem un preşedinte care să ne ducă în conducerea centrală!”
miercuri, 27 ianuarie 2010

   PSD a devenit în ultima perioadă scena unui război intern pentru putere. Conferinţa Naţională stabilită pentru data de 20 februarie 2010 îi aduce în luptă directă pe Mircea Geoană, Miron Mitrea şi Cristian Diaconescu. Pe de altă parte, filialele PSD din ţară s-au împărţit în tabere de susţinători ai unuia sau altuia dintre candidaţi. Oltenia pare să îl susţină pe Mircea Geoană, după cum spune chiar liderul social-democrat, în timp ce judeţe cu tradiţie îndelungată în PSD, precum Vrancea, nu îl mai vor. La Mehedinţi, liderii PSD încă nu s-au hotărât.

   Indiferent ce se va în­tâm­pla, data de 20 februarie 2010 ră­mâne un punct de referinţă în istoria PSD şi, cel mai pro­ba­bil, ziua unui război total al ta­berelor din PSD, moment după care peste social-de­mo­craţi se va aşterne liniştea. Unii din­tre liderii judeţeni spun că nu sunt interesaţi de cine va con­duce partidul în perioada care mai este până la alegerile lo­cale şi parlamentare din 2012, dar că vor analiza oferta fie­cărui candidat şi o vor sus­ţine pe cea mai viabilă. Dacă ne referim strict la judeţul Me­he­dinţi, situaţia de aici este des­t­ul de tensionată, iar după pier­derea alegerilor de către Mir­cea Geoană, aici spiritele se aprin­seseră. Lideri importanţi din eşalonul doi spuneau la în­ce­­putul lui ianuarie că nu l-ar mai dori pe Geoană preşedinte sau că şi preşedintele filialei, Adrian Duicu, ar trebui să facă un pas înapoi. Vi­ce­pre­şe­din­tele PSD Mehedinţi, Nicolae Tu­­dorescu, spunea, la un mo­ment dat, că Geoană trebuie să fa­că pasul înapoi şi că însuşi Adrian Duicu ar trebui schim­bat. Ulterior, Tudorescu a re­ve­nit asupra declaraţiilor spu­nând că deocamdată este ne­voie de stabilitate şi unitate în PSD Mehedinţi, unde „deo­cam­dată există un preşedinte”. Un alt vicepreşedinte, Nandi Cov­lea, primarul comunei Pru­nişor, declara presei, tot la în­ceputul lunii ianuarie, că re­nunţă la funcţia politică, deoa­re­ce aceasta i-a generat mari pro­bleme în campania elec­to­rală. Voalat, chiar şi numărul doi în PSD Mehedinţi, prim-vi­ce­preşedintele Stelian Stăn­cio­iu, dădea semne de ner­vo­zi­ta­te. O altă suită a social-de­mo­craţilor, cei care până anul tre­cut au jucat un rol fun­da­men­tal în istoria locală a PSD şi care au şi acum un cuvânt greu de spus, s-au poziţionat ferm împotriva lui Geoană, pre­cum şi a lui Adrian Duicu. Con­silierii judeţeni Liviu Ni­co­­licea  şi Constantin Sâr­bu­les­cu spuneau că vor paria pe Mi­trea şi că Geoană şi aliaţii săi, printre care şi Duicu, ar tre­bui să plece. La rândul său, Adrian Duicu ar putea paria pe Mircea Geoană, mai ales că, aşa cum însuşi Geoană a pr­e­cizat într-o emisiune TV, se bate pentru un post de vi­ce­pre­şedinte naţional, în formula Geoană – preşedinte. Toate aces­te controverse au circulat, însă, la nivel de informaţii de pre­să, zvonuri, declaraţii sau luări de poziţie, fără ca nimeni să iasă public la atac. Vice­pre­şe­dintele PSD Mehedinţi şi lider al Organizaţiei Muni­ci­pa­le PSD Severin, Marius Scre­ciu, a acceptat să vorbească des­pre bătălia pentru putere din PSD şi de încă incerta po­zi­­ţionare a PSD Mehedinţi în complicata ecuaţie a puterii. În vi­ziunea lui Screciu, PSD Me­he­dinţi nu s-a hotărât încă pe cine va susţine, dar cu sigu­ran­ţă va alege cel mai bun pro­gram al celui mai bun can­di­dat, „indiferent care va fi ace­la”. Liderul social-democrat spu­ne însă că va atârna greu în ba­lanţa deciziei finale, can­di­da­tul care va oferi o opor­tu­ni­ta­te concretă de cooptare a oa­me­nilor PSD Mehedinţi în con­ducerea centrală a PSD.

Reporter: Domnule vicepreşedinte, aţi luat vreo de­ci­zie în ceea ce priveşte susţinerea vreunuia din candidaţii la preşedinţia partidului?
Marius Screciu: Organizaţia PSD Mehedinţi nu a luat o de­cizie finală pentru susţinerea vreunuia din candidaţii la şefia PSD. Suntem interesaţi de programul celor care candidează, vom analiza fiecare program în parte, iar în viziunea noastră, pro­gramul câştigător va trebui să conţină idei pentru câştigarea viitoarelor alegeri şi pentru întoarcerea PSD la guvernare. Este foarte clar că orice partid are ca misiune finală accederea la guvernare.
Rep.: Dar, la întâlnirea de la Poiana Braşov, Mehe­din­ţiul s-a dus să îl susţină pe Geoană. Din informaţiile mele, liderii de aici ai PSD s-ar simţi mai confortabil cu Geoană pre­şedinte.
M.S.: Nu este adevărat, la Braşov s-au discutat probleme le­ga­te de organizarea Consiliului Naţional de pe 4 februarie, noi nu am vorbit deschis despre o susţinere fermă a lui Geoană. Au fost doar discuţii de principiu!
Rep.: Totuşi, insist, îl susţineţi sau nu pe Mircea Geoană, pentru încă un mandat în fruntea PSD?
M.S.: Dacă cineva este sau nu de acord cu unul dintre can­di­daţi, este opinia lui, iar noi trebuie să respectăm toate opiniile, aşa e democratic. În perioada următoare, vom avea întâlniri cu ma­joritatea membrilor de partid, întâlniri la care ne vom pune de acord pe cine vom susţine pe 20 februarie. Nu e nimic bătut în cuie, noi trebuie să consultăm filiala şi membrii delegaţiei per­manente judeţene. Aşa e corect!
Rep.: Mă impresionaţi, de când atâta democraţie şi ma­­niere elegant-consultative în PSD? Parcă eraţi filiala care implementase directive clare vizavi de cei care se pun contra?
M.S.: Nu este adevărat, în PSD nu am avut niciodată astfel de directive. Noi avem un for judeţean de conducere, am fost aleşi de oamenii noştri din teritoriu şi nu facem de capul nos­tru. Avem reguli clare de disciplină, am avut prevederi care sti­pulau disciplina de partid, dar nu suntem o echipă dominată de spirit dictatorial.
Rep.: Aveţi în conducerea judeţeană o grămadă de pos­turi de vicepreşedinţi ocupate de primari. Credeţi că pri­marii PSD mai au chef acum de politică şi de sesiuni de lucru, de adunări generale şi delegaţii permanente sau îşi văd de problemele pe care le au la ei în comunitate?
M.S.: Până acum, niciun vicepreşedinte nu şi-a exprimat do­rin­ţa de a părăsi corabia şi nimeni nu a refuzat munca politică, mun­ca de organizaţie. Ei sunt cei care decid şi cu care trebuie să ne consultăm. Vom vedea care e soluţia cea mai bună, pen­tru că avem trei candidaţi la şefia PSD, de valoare. Trebuie să ve­dem cine ne convinge mai bine!
Rep.: Cum ar trebui să fie candidatul care să vă con­vin­gă cel mai bine, ce ar trebui el să vă ofere, pentru a vă con­vinge?
M.S.: E simplu! Noi spunem că suntem o organizaţie câş­ti­gă­toare şi ne vom prezenta ca atare, ca învingători. Vom ţine cont de rolul pe care ni-l va da unul sau altul dintre candidaţi în con­ducerea centrală, vrem să fim cooptaţi la nivel central, prin lide­rii noştri.
Rep.: Concret, vreţi un post de vicepreşedinte...
M.S. Vrem şi ni se cuvine, vrem să avem un cuvânt mai greu în decizia de la nivel central!
Rep.: Ce veţi face aici, în organizaţie, va urma o anali­ză, vor urma pedepse sau, după caz, stimulente?
M.S.: Cu siguranţă că vom face o analiză atentă. Cei care au performat vor fi premiaţi, iar cei care au pierdut vor fi sancţionaţi.
Rep.: Ce mai face domnul Tudorescu?
M.S.: Domnul Nicu Tudorescu e colegul nostru, iar recent el şi-a reafirmat sprijinul faţă de conducerea judeţeană, nu avem nimic personal cu el!
Rep.: Dar domnul Nandi Covlea, care spunea că va re­nun­ţa la funcţia politică?
M.S.: Nu am primit nimic scris din partea dumnealui, dar fie­care e liber să ia ce decizie doreşte. Eu stiu, însă, că domnul Co­vlea şi-a dorit mult funcţia de vicepreşedinte judeţean!
Rep.: S-a vorbit de execuţii publice, de schimbări de li­d­er, de paşi înapoi, de debarcarea domnului preşedinte Dui­cu... E scandal în PSD Mehedinţi?
M.S.: Nu, nu e niciun scandal! Dacă în situaţia în care eu spun că noi am câştigat, ne apucăm să ne certăm între noi, ce s-ar fi întâmplat dacă am fi pierdut, atunci trebuia să ne împ­uş­căm între noi, în piaţa publică?



 

Romeo Crîşmaru

Comments
Add NewSearch
cetateanul x   | 92.80.244.xxx | 2010-01-27 10:51:15
pemine nu ma intereseaza PSD-ulpentru ca nu ei ne guverneaza.Eu vreau sa stiu ce face PDL-ul,cum se vor reforma ei,pentru ca in organizatiade la Mehedinti nu se face primavara doar cu o floare,ori cu Stanisoara presedinte.La PDL Mehedinti cine deconteaza pierderea alegerilor?
Write comment
Name:
Website:
Title:
UBBCode:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
Security Image
Please input the anti-spam code that you can read in the image.

Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved.

 
< Precedent   Următor >

                                               

 
Go to top of page Go to top of page
 


Prima pagina
Editorial
Actualitate
Politic
Periscop
Social
Ancheta
Eveniment
Sport
Reportaj
Interviu
Sanatate
Orsova
Economic
Litere
Juridic
Umor
Publicitate
Campanie
Arhiva
Contact

 

Radioteleviziunea Severin 

Radio Severin

Blog Elvis Dobrescu

Blog Romeo Crîşmaru

ziare.ro

 

Statistici
Vizitatori: 1018017
Avem 6 vizitatori online

| Index | Editorial | Actualitate | Politic | Social | Eveniment | Sport | Reportaj | Sanatate | Economic |