joi, 09 septembrie 2010
AdvertisementAdvertisementAdvertisement
Unde a pupat Ponta, a scuipat Duicu
marţi, 09 martie 2010

   Astăzi, de la ora 10,00, a fost convocat Biroul Permanent al PSD Mehedinţi, organism format din 15 membri, iar ca invitaţi la această şedinţă sunt Felix Manta, consilierii locali de la Şimian – Constantin Armaşu şi Maria Bogasieru şi rebelul preşedinte al PSD Izvoru Bîrzii – Constantin Dincă. Mobilul întâlnirii intempestive este, după toate informaţiile, excluderea lui Dincă şi Armaşu. Întâmplător sau nu, Constantin Dincă este singurul care a primit un autograf de la Victor Ponta. În PSD Mehedinţi pare să se fi demarat o campanie de exterminare a celor care au votat cu Ponta.

   Circul din PSD Mehedinţi, început în primele zile ale lui martie cu retragerea sprijinului politic pentru consilierii locali din Şimian, Constantin Ar­ma­şu, Dumitru Gogonea şi Virgil Mi­litaru, continuă cu o înc­er­ca­re de alungare „statutară” a re­belilor din partidul lui Dui­cu. Pentru că obrăznicia a de­ve­nit fără măsură la domnul Din­că, şedinţa BPJ ar trebui să cla­rifice definitiv lucrurile. Pen­­tru mimarea democraţiei ce­rute de noul lider Victor Pon­ta, la execuţie ar trebui să fie, aşa cum este logic, şi „co­n­dam­natul”. Chiar dacă acesta ar putea să nu se prezinte, el va fi judecat în contumacie, dar parcă aşa ceva nu prea ar da bine la imagine, iar domnul Ponta s-ar putea supăra rău de tot. Nimeni nu ştie dacă pe Con­stantin Dincă îl vor exclude din partid pentru că a vorbit prea mult sau doar pentru că a votat cu Victor Ponta şi nu se sfieşete acum să se laude cu acest lucru. De curiozitate, am studiat şi noi statutul PSD şi am ajuns la concluzia că acesta nu prea permite judecata în contumacie. Mai mult, oricât de acerbă ar fi dorinţa lui Adrian Duicu de a arăta că este un mic dictator, tot nu se poate trece peste statut. Iar acest document de căpătâi al partidului spune că un mem­bru trebuie pus în discuţia or­ga­nizaţiei de bază pentru a pu­tea fi exclus, abia apoi doar dacă această organizaţie de bază îl exclude, se poate trece la execuţia propriu-zisă. Cu alte cuvinte, Adrian Duicu a început să tragă fără somaţie şi nu trage la picioare, ci direct în cap. În aceste condiţii, este foarte clar că: Constantin Ar­ma­şu, Virgil Militaru şi D­u­mi­tru Gogonea pot fi excluşi doar de Organizaţia PSD Şi­mi­an, iar Constantin Dincă doar de Organizaţia PSD Iz­vo­ru Bîrzii. În altă ordine de idei, după ce am demonstrat că, la Congresul Naţional, doar o treime din delegaţi au votat cu Victor Ponta, Constantin Din­că este vânat tocmai pen­tru că el nu numai că a votat sin­cer cu Ponta, dar se şi mân­dre­ş­te cu asta. Aflat la Con­gres, Dincă a făcut rost, se pa­re că de la social-democraţii ve­niţi din Teleorman, de un ba­nner cu „Ponta Preşedinte” şi l-a păstrat cu sfinţenie. Ul­te­rior el l-a rugat pe noul pr­e­şe­din­te al PSD să îi dea un au­to­graf, chiar pe acest banner. A­cum, bannerul personalizat cu autograful lui Ponta este afişat la sediul PSD Mehedinţi, ală­turi de un afiş cu „Alegeţi bi­ne” şi portretul tovarăşei de via­ţă a liderului social-de­mo­crat, europarlamentarul Da­ci­a­na Sârbu. Mai mult decât atât, se pare că Dincă este singurul care a avut onoarea de a primi dedicaţia şi autograful lui Ponta chiar pe un banner de la Congres. Din mesajul scris olograf pe banner reiese că Dincă este apreciat la su­per­lativ de Victor Ponta. Cu­m acelaşi Constantin Dincă a ajuns să fie aruncat afară din partid de Adrian Duicu, în­seam­nă că unde a pupat Ponta, acum scuipă Duicu. Iată ce con­­ţine, textual, mesajul: „Pen­tru un susţinător adevărat! Dom­nului Dincă! Cu prie­te­nie, Victor Ponta”

   Porţi deschise, dar nu şi la PSD Mehedinţi!

   În aceste zile, în întreaga ţară, PSD a organizat, la în­dem­nul lui Victor Ponta, o campanie intitulată „Porţi deschise”. Aceas­ta se materializează printr-o publicitate agresivă care îndeamnă românii să se înscrie în PSD. „Simpatizantii PSD se vor putea înscrie în partid şi online, a anunţat luni preş­e­di­n­te­le social-democraţilor, Victor Ponta, care a precizat că pe site-ul partidului va fi creat un link în acest sens”, se arată într-o ştire Mediafax. Tot pentru Mediafax, Ponta a explicat ca s-a luat această decizie deoarece demersurile clasice pot fi con­si­derate uneori „prea formaliste”. „Cererea de înscriere se poa­te completa online. Toţi cei care se înscriu în perioada ur­mă­toare vor avea recomandarea mea. Îi consider mult, mult mai valoroşi decât acei, foarte puţini, care, între drumul greu al opoziţiei şi beneficiile puterii, au ales tabăra puterii”, a de­cla­rat Victor Ponta.  La PSD Bihor, de exemplu, senatorul Ioan Mang a declarat fără urmă de ironie că „în PSD se de­clan­şează luna porţilor deschise, iar cine vrea să vină alături de noi să vină acum, pentru că are ocazia să prindă o funcţie în ca­drul organizaţiei, şansă cu care nu se va mai întâlni decât pes­te patru ani”. Mang a precizat că invitaţia este adresată „sim­patizanţilor PSD şi foştilor membri care au părăsit pa­r­ti­dul în anii anteriori”. Plecând de la aceste informaţii, am putea ajun­ge să credem că în PSD s-a lansat apelul „Veniţi să vă îns­crieţi în partid”, în timp ce doar la Mehedinţi el sună pe dos: „Veniţi să vă dau afară din partid!”

   Principii social-democrate, absente pe la noi

   „Considerăm că oamenii sunt cea mai importantă resursă. In­vestiţia în oameni stă la baza credinţei noastre”. Aşa se arată pe site-ul official al PSD. Sună destul de interesant, dar se apli­că? De asemenea, proiectul cu care Victor Ponta a câştigat pre­şedinţia PSD conţinea şi următoarea frază: „Un sistem de re­surse umane tip <<Mapa profesională>>, care să cuprindă ex­perienţa profesională a fiecărui candidat al PSD la o funcţie pu­blică, activitatea şi rezultatele politice, sondaje de opinie, per­cepţia în mass- media etc. Aceste mape trebuie să  fie ana­li­zate  în mod obligatoriu de către structura care desemnează can­didatul la respectiva funcţie”. Ar fi bine de ştiut şi de băgat la cap şi de către micul dictator social-democrat de la Me­he­dinţi!



 

Romeo Crîşmaru

Comments
Add NewSearch
Ion - Politcienii, parazitii societa   | 68.28.137.xxx | 2010-03-09 03:57:04
Partidul Radical Reformator are in program eliminarea imunitatii parlamentare si reducerea numarului de mandate la maximuum doua. Democratia adevarata este facuta de cetateni, nu de politcieni!
Write comment
Name:
Website:
Title:
UBBCode:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
Security Image
Please input the anti-spam code that you can read in the image.

Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved.

 
< Precedent   Următor >

                                               

 
Go to top of page Go to top of page
 


Prima pagina
Editorial
Actualitate
Politic
Periscop
Social
Ancheta
Eveniment
Sport
Reportaj
Interviu
Sanatate
Orsova
Economic
Litere
Juridic
Magazin
Umor
Publicitate
Campanie
Arhiva
Contact

 

Radioteleviziunea Severin 

Radio Severin

Blog Elvis Dobrescu

Blog Romeo Crîşmaru

ziare.ro

 

Statistici
Vizitatori: 1396308
Avem 16 vizitatori online

| Index | Editorial | Actualitate | Politic | Social | Eveniment | Sport | Reportaj | Sanatate | Economic |