|
Prim-vicepreşedintele PNŢ-CD, Aurelian Pavelescu, s-a aflat ieri în municipul Drobeta Turnu Severin, prilej cu care a susţinut o conferinţă de presă la sediul organizaţiei judeţene a acestei formaţiuni politice.
Alături de el s-au mai aflat preşedintele PNŢ-CD Mehedinţi, Alexandru Enache, şi preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Marius Bălu, în acelaşi timp vicepreşedinte al PD-L Mehedinţi. Tema întâlniri a constituit-o natura raporturilor politice dintre PNŢ-CD şi PD-L, formaţiuni politice de aceeaşi orientare politică şi ambele membre ale Partidului Popular European (PPE), cea mai mare familie politică europeană şi forţa politică ce deţine conducerea principalelor organisme politice ale Uniunii Europene (Parlamentul European şi Comisia Europeană).
Măsuri economice creştin-democrate
Aurelian Pavelescu a făcut, cu această ocazie, câteva precizări primind unele măsuri de natură economică pe care ar trebui să le ia actualul guvern. În acest context, el s-a referit de înfiinţarea unui fond de garantare la nivel guvernamental care să fie pus la dispoziţia companiilor româneşti în acestă perioadă. În opinia sa, o astfel de măsură conduce la infuzia de bani în economia reală şi aceasta este o soluţie creştin-democrată. O altă măsură susţinută de PNŢ-CD este aceea a creării unui fond monetar european înăuntrul UE. Această măsură ar face, potrivit liderului ţărănist, ca accesarea fondurilor europene să fie mult mai facilă.
Pentru o guvernare de centru-dreapta
Plecând de la constatarea că Partidul Popular European conduce la nivelul instituţiilor politice europene, Aurelian Pavelescu a explicat de ce PNŢ-CD a hotărât să susţină candidatura actualului preşţedinte Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale de anul trecut. „La nivel european, PPE are nevoie de reprezentanţi la nivelul statelor. De aceea l-am susţinut pe Traian Băsescu pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale. Nu a fost uşor, dar am avut tăria să trecem peste orgolii şi astăzi avem un guvern de centru-dreapta care trebuie să răspundă exigenţelor UE”, a declarat Aurelian Pavelescu. El a mai spus că, referindu-se la acest aspect, că regretă faptul că liberalii şi preşedintele lor, Crin Antonescu, au luat decizia de a nu sprijini actualul guvern. „Această strategie va aduce mari prejudicii PNL”, a mai aduăgat liderul ţărănist.
Măsuri ale CJ Mehedinţi pentru depăşirea crizei
Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Marius Bălu, a mai amintit şi faptul că judeţul se confruntă cu probleme sociale majore, fiind afectat de criza economică. În acest sens, el a menţionat unele măsuri care sunt la îndemâna CJ pentru a depăşi acestă situaţie, cum ar fi: accesarea de fonduri europene pentru crearea de şantiere de lucru, reabilitarea Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, investiţie a cărei valoare se ridică la suma de 12 milioane de euro, programe transfrontaliere România-Serbia-Bulgaria de peste 20 de milioane de euro, lucrările la blocul materno-infantil, unde lucrează peste 140 de muncitori din judeţ. În opinia sa, toate aceste măsuri sunt menite să scadă cât mai mult şomajul în judeţ.
Marius Bălu: „PNŢ-CD Mehedinţi este un partener loial, serios şi competent”
Vicepreşedintele PD-L Mehedinţi, Marius Bălu, a mulţumit filialei mehedinţene ţărăniste pentru rolul avut în campania electorală pentru realegerea preşedintelui Traian Băsescu, adăugând că PNŢ-CD Mehedinţi este un partener loial, serios şi competent. „Doresc să reveniţi la următoarele alegeri în prim-planul politicii româneşti. Mehedinţiul şi România au nevoie de PNŢ-CD din cel puţin două motive: pentru că e nevoie în viaţa politică românească de actori serioşi şi pentru că din derularea evenimentelor e nevoie de consolidarea dreptei. Eu aici, în Mehedinţi, am lucrat cu PNŢ-CD extrem de bine; am bătut judeţul şi sper că aşa vom face şi în continuare”, a subliniat Marius Bălu.
|