sâmbătă, 04 septembrie 2010
AdvertisementAdvertisementAdvertisement
Politic
Siluit, cu pistolul la tâmplă
marţi, 16 martie 2010

   S-a tot vorbit despre glumele proaste ale primarului din Orşova şi talentul cu care acesta persiflează pe toată lumea, dar să ajungi să spui că ai participat plin de zâmbete şi optimism la un miting al PSD, la Strehaia, şi ai pupat mâna lui Geoană pentru că ai avut pistolul la tâmplă, parcă este deja prea mult. Pe de altă parte, o altă glumă şi mai proastă face referire la preşedintele american Barack Obama, care este de culoare.

 
Orşova, la picioarele Cobrei
luni, 15 martie 2010

   Bugetul local al municipiului Orşova a trecut în cea de-a patra şedinţă de îndată, după ce de trei ori a fost respins de consilierii coalizaţi împotriva unui buget plin de suspiciuni şi prevederi bugetare ascunse. Interesele primarului Constantin Brăgaru au fost servite exemplar de consilierii care, ca de obicei, au votat ceva despre care oricum nu au habar, într-o atmosferă conflictuală, bine gestionată de un primar abil în a-şi promova interesele şi obiectivele. Fostul primar al Orşovei, Constantin Negulescu, vorbeşte despre bugetul născut în chinuri groaznice al unei Orşove condamnate la umilinţă şi mediocritate.

 
În campanie, cu legea talionului
vineri, 12 martie 2010

   Deputatul PNL de Mehedinţi, Viorel Palaşcă, a ieşit, pentru prima oară de când a fost ales, la rampă, cu acuzaţii agresive la adresa PD-L. Încercând să se alinieze directivelor PNL de a face opoziţie agresivă, nu constructivă, partidului de guvernământ, parlamentarul a condamnat modul în care au fost împărţiţi banii de către Consiliul Judeţean Mehedinţi între comunele judeţului. Totuşi, legea talionului ar mai trebui aprofundată. Ar putea fi vorba de o introducere în era dreptăţii.

 
Raluca Mazilu se pregăteşte să devină formator
vineri, 12 martie 2010

   Primul curs de formatori politici al Şcolii de Management Politic va avea loc astăzi la Sinaia. Printre cei 20 de viitori formatori se numără şi cea mai tânără dintre liderii politici ai PD-L Mehedinţi, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PD-L, Raluca Mazilu. Este ambiţioasă şi crede cu adevărat în formarea unei clase politice de profesionişti.

 
<< Start < Înapoi 1 2 3 4 5 6 Înainte > Sfârşit >>

Rezultate 9 - 16 din 43

                                               

 
Go to top of page Go to top of page
 


Prima pagina
Editorial
Actualitate
Politic
Periscop
Social
Ancheta
Eveniment
Sport
Reportaj
Interviu
Sanatate
Orsova
Economic
Litere
Juridic
Magazin
Umor
Publicitate
Campanie
Arhiva
Contact

 

Radioteleviziunea Severin 

Radio Severin

Blog Elvis Dobrescu

Blog Romeo Crîşmaru

ziare.ro

 

Statistici
Vizitatori: 1389179
Avem 19 vizitatori online

| Index | Editorial | Actualitate | Politic | Social | Eveniment | Sport | Reportaj | Sanatate | Economic |