|
 Majoritatea adulţilor, plini de frustrări, caută să redescopere paradisul matern pierdut. Noi, cu toţii, încă de când înnotam în marea interioară (lichidul amniotic) sau de pe vremea când trupul ei era trupul nostru şi sângele ei era sângele nostru, am trăit cu ea, cu mama, o iubire fuzională, extatică şi creatoare. Din nefericire, nu avem amintirea acelor clipe, după cum nu avem nici amintirea primelor poticneli sau a primului pas.
Emoţional, creierul era perfect dezvoltat şi funcţional însă nu ştiam cuvinte şi semnificaţiiile lor (le învăţăm mai târziu) aşa că nu putem verbaliza acele amintiri primare. Amintirea/nostalgia acelor timpuri pline de fericire, dar şi de teamă se află însă în pielea noastră. Ea caută şi azi căldura mamei, atingerea primei iubiri, căldura trupului ei de pe timpul când ne cuibăream în ea şi tremuram de dorinţa de a ne confunda cu ea. În interiorul pântecelui ei, noi am cunoscut imponderabilitatea, liniştea, ritmul inimii ei, balansul plăcut al mersului ei. Expulzat din trupul matern, corpul nostru a luat contact cu frigul, cu gravitaţia, cu foamea, cu lumina orbitoare, cu frica generată de singurărate, de sentimentul abandonului.
Căldura a devenit invariabil asociată cu pasiunea
Prima terapie vindecătoare, redescoperirea paradisului pierdut, am primit-o odată cu descoperirea sânului cald al mamei. Pielea noastră lipită de pielea ei, căldura trupului şi dulceaţa laptelui, legănarea, vocea ei şi bătaia inimii ei ne-au oferit o extraordinară stare de bine, de confort, de reducere a tuturor tensiunilor şi fricilor din noi. Puii de găină se adună sub aripa caldă a cloştii dar şi puii de mamifere se lipesc de blana caldă a mamei. Pielea noastră vrea şi azi, caută cu ardoare căldura/îmbrăţişarea altui trup. Aşa se explică efectul miraculos al îmbrăţişărilor dintre iubit şi iubită, dintre mamă şi puiul ei, dintre prieteni, dintre oameni, în general. Iubita, mai ales, îi cere iubitului ei s-o încălzească la pieptul lui. Căldura a devenit invariabil asociată cu pasiunea, cu iubirea. „Pasiune înflăcărată”, „dorinţă arzătoare”, „vrem să întemeiem un cămin”, au legătură cu căldura resimţită de piele.
Îmbrăţişarea ne oferă încredere în cealaltă persoană
Pielea este „profesorul” care ne învaţă iubirea, prin piele noi învăţăm să iubim. La copil, mâncarea, mersul, îmbrăcatul, limbajul, îngrijirile care au legătură cu igiena (spălatul), toate au legătură cu pielea şi au încărcătură emoţională/tandreţe. Mângâierea este astfel la fel de necesară pentru un copil precum apa, aerul sau alimentele. Pielea este, pentru tot restul vieţii, izvorul sentimentelor, iar atingerile sunt gesturi de comunicare completă. Îmbrăţişarea ne oferă încredere în cealaltă persoană, refugiu, linişte, recreere. Re-creere! Oboseala, grijile, deprimarea se dizolvă în acest contact simplu. Gestul pătimaş al împreunării buzelor iubiţilor semnifică dorinţa de contopire totală. Apropierea până la contopire a două epiderme înseamnă învingerea singurătăţii. Este mai important să oferim mângâiere decât să primim. Cel care mângâie este mai puternic deoarece senzualitatea lui creşte prin ceea ce a oferit. Oferind plăcere, primim bucurie, oferind mângâiere, primim tandreţe. Adulţii de azi au uitat însă să mângâie, să ofere tandreţe, iar problemele generate de frustrările acumulate sunt din ce în ce mai greu de evaluat. Pentru că toţi răii, toţi sadicii şi toţi torţionarii, afirmă psihologii au fost sau sunt, de fapt, nişte nemângâiaţi.
|
