|
 Şi-aşa îmi vine câteodată... Sunt versurile unui cântec pe care îl cântam adesea la petrecerile din studenţie sau în tren, când gaşca de atunci pleca la munte sau la mare. Mi-au răsunat în minte şi m-au determinat – anul trecut, dar şi acum, când ne întorceam spre casă din concediul petrecut în afara graniţelor ţării – să mă întreb obsesiv: De ce?
În vară, am ţinut să văd cu ochii mei diferenţa, mult trâmbiţată, dintre albastrul Mării Egee şi cel al Mării Negre, iar acum să mă conving, aşa cum scriu revistele din domeniu, că turismul bulgăresc „este cu câţiva paşi înaintea celui românesc”. Vă mărturisesc că până anul trecut am fost adepta concediului pe plaiuri mioritice. Poate şi pentru faptul că în copilărie nu vizitasem decât Orşova, Craiova, Băile Herculane şi nu mersesem decât de vreo trei ori în tabere, la mare, la munte şi apoi în zona Rucăr- Bran. Capitala o văzusem doar datorită TIB-ului (Târgul Internaţional Bucureşti – nota red.), la care se organizau în fiecare toamnă excursii. Apoi, studenţi fiind, fiecare 1 mai ne găsea la Costineşti, sărbătorind Ziua Tineretului şi deschiderea sezonului estival, iar de fiecare 1 decembrie marcam Ziua Naţională la Predeal. Mai târziu, concediul nostru de familişti începea, bineînţeles, pe malul Mării Negre, şi continua, în funcţie de timp şi posibilităţi, ba prin Deltă, ba prin Bucovina, ba pe la Sibiu ori pe la Sighişoara. Îi consideram cumva un pic răutăcioşi pe cei care, o dată întorşi dintr-un concediu petrecut în afara ţării, trâmbiţau sus şi tare că nu se compară marea noastră cu nisipul fin şi albastrul infinit al Mării Egee. Şi totuşi, nu e chiar aşa. Din păcate, trebuie să recunosc că nu găsesc vreo urmă de snobism în vorbele celor care au decis de câţiva ani încoace să dezvolte turismul altor ţări. Turcia, Grecia, Bulgaria, Austria sunt locuri în care an de an românii cheltuiesc destul de bine pentru a-şi încărca bateriile. Nu mă încântă acest adevăr şi mă tot întreb de ce se întâmplă una ca asta? De ce pleacă românii din ţara lor când sunt convinsă că mulţi dintre ei nu o cunosc nici pe jumătate? De ce familii cu copii mai mici de un an îi pun în maşină şi gonesc mii de kilometri ca să îi ducă să se bucure de nisip, ultraviolete şi apă în Bulgaria, Turcia sau Grecia? De ce? Un răspuns, amăgitor, ce-i drept, ar fi curiozitatea, dorinţa de a vedea lucruri noi. Dar atunci unde-i contraponderea? De ce nu vin alţii la noi să aducă înapoi banii pe care românii îi lasă în străinătate?
România? Pitorească şi atât
Îmi place „România pitorească”, aşa cum o numea Vlahuţă, am savurat brânza de la Bran şi nu mă satur niciodată să vad castelul lui Dracula, mi-a plăcut la nebunie ciulamaua de gălbiori din Bucovina şi abia aştept să revăd Voroneţul, m-am întors adeseori în timp şi mi-am imaginat cu ochii deschişi perioada medievală la Sighişoara, am admirat Transfăgărăşanul şi am învăţat să schiez pe pîrtia de la Straja, e frumos răsăritul în Vama Veche şi pescuitul la cinci dimineaţa în Deltă, dar... La un calcul simplu, noi, ca români, plătim aproape dublu pentru toate aceste frumuseţi. Al doilea lucru, şi poate cel mai important, este faptul că termeni precum „ospitalitate” şi „respect faţă de client” mi-am dat seama că au cu totul un alt înţeles pentru patronii din Grecia sau Bulgaria, care au investit în turism. Doi ani la rând, am avut ghinionul să ajung pe ţărmul românesc al Mării Negre exact în perioada în care aceasta a fost invadată de celebrele alge verzi. Cinci zile din şapte, cât a fost sejurul meu, am admirat un imens castron cu salată. Este lucrul care m-a convins că trebuie să mă lămuresc în privinţa albastrului intens al Mării Egee. Şi m-am convins. E prea frig afară şi mult prea departe perioada concediilor la mare ca să vă povestesc aventura Halkidiki. Să rămânem în prezent, week-endul trecut, meteorologii au emis cod portocaliu de ninsori. La auzul ştirii am zâmbit. E rost de zăpadă, se mai poate schia, mi-am zis. E clar, ar spune unul dintre prietenii mei, m-a prins microbul. De altfel, el este şi cel care ne-a convins să testăm calitatea turismului bulgăresc în plină iarnă. După ce, anul trecut, tot datorită lui, am devenit schiori începători pe pârtiile de la Straja – el sporindu-şi cunoştinţele dar şi noua pasiune pentru schi pe undeva prin Austria – am început să studiem piaţa. Ţinând cont de cheltuielile anilor precedenţi, după un calcul rapid, bazat, totuşi, şi pe un buget de criză, s-a stabilit rapid destinaţia: Borovets. Şi uite aşa, cu oferta unei agenţii de turism din Drobeta-Turnu-Severin în mână, ne-am trezit – un grup de vreo cinci familii, toate cu copii – gata să ne bucurăm de zăpada munţilor Rila, din sud-vestul Bulgariei.
Sejurul la un hotel de patru stele în Bulgaria – la jumătatea unuia similar la Sinaia
Sejurul de şapte nopţi la un hotel de patru stele cu demipensiune, adică mic dejun şi cină, ne-a costat la jumătatea unui bilet similar la Sinaia. Am făcut rezervările şi am plătit, pentru ianuarie 2010, în luna octombrie 2009, beneficiind astfel de un discount de 20% . E un truc pe care îl puteţi folosi la achiziţionarea oricărui sejur. E adevărat că din octombrie şi până în ianuarie am tot visat la săniuţe, brazi încărcaţi de zăpadă şi aer curat de munte, dar fotografiile vă demonstrează că aşteptarea a meritat din plin. Am ieşit din ţară prin vama Porţile de Fier 1, era o dimineaţă geroasă şi ninsese, la noi drumurile erau curăţate, la vecinii sârbi, nu. O porţiune bună de drum am parcurs-o cu viteza melcului, şoseaua fiind sticloasă din cale-afară... Le-am acordat, totuşi, circumstanţe atenuante: sunt mai săraci ca noi, au trecut printr-un război, nu sunt în Uniunea Europeană. Cu un GPS care ne-a ales un traseu mai scurt, dar întortocheat pe Valea Timocului şi cu câteva opriri de rigoare pentru că în fiecare maşină se afla câte un puşti, în patru ore ajunsesem la graniţa Serbiei cu Bulgaria. Am trecut prin punctele de control rapid, prezentarea paşapoartelor şi câteva întrebări de rutină: cafea, ţigări, alcool? Nu, schi. Un zâmbet şi un salut milităresc erau gesturile de liberă trecere. Atunci mi-a fost prima dată ciudă, pentru că pe chipurile vameşilor, primii bulgari care te întâmpină când intri în ţara lor, se citea bucuria. Aveam impresia că în urma noastră se bucură chiar mai mult şi îşi zic frecându-şi palmele: „I-am convins, nu vin numai la mare la noi, iată vin şi la munte”. Şi problema e că vin, e adevărat, nu sunt puţini românii care se duc la schi în Bulgaria! Şi din nou obsedantul „De ce”?
Şi totul era ca în povestea cu Crăiasa Zăpezii
În total, sunt în jur de 420 de kilometri. De la Sofia, în maximum 45 de minute, ajungi la Borovets. În capitala Bulgariei, pământul era negru şi eram un pic temători la ce aveam să găsim la o distanţă de nici 70 de kilometri. Abia aproape de staţiune, brusc, totul a devenit alb, imaculat. Ninsese cu câteva zile în urmă, iar gerul, care afecta şi România, ajunsese şi acolo, şi totul era ca în povestea cu Crăiasa Zăpezii. Brazii erau încărcaţi de zăpadă şi încremeniţi iar atmosfera sclipea la propriu. Peisajul de vis era completat de pensiuni şi hoteluri micuţe şi cu adevărat cochete. Prima impresie a fost aceea a unei staţiuni elegante în care s-a construit cu cap. Intrarea s-a făcut, aşadar, triumfător, câştigaseră o primă bilă albă. Undeva, în jurul prânzului, eram deja în holul hotelului. Traseul fără oprire se parcurge în patru ore. Cazarea a decurs rapid aşa că în câteva minute eram deja în camere. Şi cum îi stă bine oricărui român, am început verificarea celor patru stele. Camere mari şi luminoase cu vedere excelentă către pârtii, lenjerie de pat impecabilă, saltele excelente, prosoape imaculate, curăţenie fără cusur. Un alt punct câştigat. E adevărat că eram în concediu şi trebuia să profit din plin şi să mă relaxez, dar, în acelaşi timp, ceva nu-mi dădea pace: trebuia să găsesc nişte răspunsuri la acele „de ce-uri”. De ce pleacă ai noştri, de ce acolo e plin nu numai de români, ci şi de englezi care trec pe lângă sau peste România ca să ajungă la ei?
Clientul nostru, stăpânul nostru
Greu de elucidat misterul pentru că, deşi aveau două bile albe la capitolul calitate, nu vă închipuiţi că excelau în toate. Cred însă că au pariat pe cu totul alte lucruri, care i-au propulsat mai bine decât pe noi. Stau extrem de prost cu engleza şi cu toate astea îţi spun cu un zâmbet larg că nu înţeleg, zâmbesc, de altfel, tot timpul, şi sunt gata să îţi demonstreze că le place la nebunie ceea ce fac. De la recepţionieră, de la cel care pe pârtie, la minus 15 grade, îţi servea un ceai şi până la cel care te ajuta să urci cu teleschiul, toţi îţi arătau clar că au înţeles că tu eşti acela în concediu. Treaba lor e să te facă să te simţi bine, să nu îţi lipsească nimic, şi, lucrul cel mai important, pe care îl caută orice turist, să îţi asigure şi să nu îţi strice buna dispoziţie. În România, nu de puţine ori o faţă acră îţi spune dimineaţa la hotel că, deşi eşti în concediu, micul dejun nu se serveşte decât între 7 şi 9, şi, dacă vrei să fii mai leneş, o faci pe socoteala şi pe cheltuiala ta, nu e problema lui, şi te trimite fără niciun fel de remuşcare în altă parte să mănânci. Din păcate, zâmbetul le lipseşte cu desăvârţire românilor, şi nu doar în turism.
„Ziveli Severin”
Şi tot prost stau bulgarii la capitolul gastronomie. Nu am reuşit să găsesc în bucătăria lor, nici astă-vară, nici acum, ceva care să te facă să te lingi pe degete. Unii, mai deştepţi, au ştiut să profite din plin de această lacună. Recunosc că am mâncat câteva zile la rând la restaurantul unui sârb. Merită să vă povestesc că fiecare restaurant ori cârciumioară îşi face reclamă... vie. Un individ stătea afară, deşi la prânz erau minus 15 grade, şi te invita să intri. Îţi trecea rapid în revistă meniul şi câteva surprize care îţi pot fi pregătite. Îmi veţi răspunde că şi la noi la mare sunt astfel de prezentări. E adevărat, dar aici persoana respectivă e poliglotă, ştie ce are de spus în vreo cinci limbi, inculsiv română. „Bună ziua, domnule Popescu, poftiţi la un ceai cald, la un vin, la o ciorbă de burtă, pizza, fripturică, muzică bună...” sunt cuvinte cu care eşti poftit să fii răsfăţat. Te ajută să îţi parchezi schiurile, să intri şi să te faci comod. Eşti întrebat în mod sigur de unde vii şi eşti întâmpinat şi aici cu cuvinte în română. Ştiu şi oraşele din România: am zis doar Severin şi au completat rapid, Turnu-Severin. După ce ne-au ospătat, ne-au condus şi... „Ziveli Severin” ne-a salutat patronul cu mâna pe inimă, vă aştept şi mâine. Bineînţeles că am revenit.
Zâmbiţi, vă rog!
La capitolul suveniruri, totul e negociabil. O alee întreagă la baza pârtiilor e plină de magazinaşe de la care ai cu ce să vii la prieteni. Copiii, pe pârtie, sunt întâmpinaţi de personaje din desene animate care ştiu şi româneşte, un clik rapid şi te trezeşti în mână cu o carte de vizită care îţi spune unde poţi primi fotografia. Dacă vrei să o iei bine, dacă nu, oricum ei au încercat, par să nu se supere, îţi zâmbesc în fiecare zi şi în fiecare zi te invită să faci o poză cu Donald sau Silvester sau să o ridici pe cea deja făcută. Fie că aşa se întâmplă în orice concediu, fie că aerul tare de munte şi mişcarea fizică ne oboseau încât dormeam buştean, zilele au zburat pur şi simplu.
Şi-aşa îmi vine câteodată...
Fiecare dintre ele îmi întărea însă convingerea că bulgarii ştiu să facă turism mai bine decât noi. Dar şi mai tare m-am convins că ştiu să facă turism constant. Că ştiu, prin pachete, reduceri, preţuri, calitate, zâmbet şi ce mai vreţi voi să facă turism deopotrivă la sfârşit de săptămână, dar şi în timpul acesteia. Hotelul era plin de români, iar pe drumul de întoarcere am întâlnit foarte multe maşini din România care veneau fie la Borovets, fie la Bansko. Patronii din turismul românesc se bucură că le vin oaspeţi în week-end, dar apoi scuipă în sân şi îşi zic ce bine că pleacă duminică, să se poată linişti şi ei un pic. Mulţi au pensiunile goale în timpul săptămânii, dar nu lasă din preţ, ba mai mult, dacă îi suni să rezervi o cameră marţi, te întreabă de cinci ori şi chiar te obligă să îi spui dacă mănânci la el, ca să poată să facă piaţa. Se miră după aceea de ce musafirii vin încărcaţi de la METRO şi mănâncă în cameră. Şi-aşa îmi vine câteodată..., dar cred că ne merităm soarta şi cred că nu o să mă mai întreb de ce pleacă românii în concediu în altă parte, ba mai mult, o mă voi bucura că românii se duc afară, poate aşa cei care au ales să investească în turism vor înţeleage că e de datoria lor să întreprindă ceva, şi nu cu jumătăţi de măsură. Să îşi şcolească angajaţii, să reducă preţurile, să îmbunătăţească serviciile, să îşi promoveze afacerea şi, cel mai important, să zâmbească.
De la indolenţă la exces de zel
Am văzut patroni supăraţi că la noi, în Mehedinţi, nimeni nu face nimic (şi e vorba de autorităţi) pentru ca navele de croazieră să oprească în localităţile de pe Clisură. Eu aş întreba câţi dintre patronii pensiunilor de acolo i-au aşteptat ei înşişi în portul severinean să le înmâneze un pliant despre frumuseţea locurilor, să le povestească despre ciorba de peşte a lu’ tanti Rodica de la ponton, despre peştera în care intri cu barca, să îi cheme acolo cu altă ocazie ? Adică să îşi promoveze afacerea altfel decât aşteptând să le pice din cer... Sper că îmi voi face timp şi voi încerca să găsesc răspunsuri la aceste întrebări într-o emisiune TV despre turismul mehedinţean.
Până atunci, rămân întristată, pentru că zâmbetul şi respectul faţă de oameni ne lipsesc unora dintre noi cu desăvârşire. Ce contează că la coada de intrare în România sunt aliniate vreo cinci rulote de turişti nemţi? Îi ţinem o oră în vamă. De ce? Pentru că se schimbă tura, pe rând, la vameşi, apoi la Poliţia de Frontieră. Am fost singura ţară în care în punctul de trecere a frontierei, după chestionarul de rigoare: de unde veniţi?, sunteţi turişti?, declaraţi ceva?, transportaţi ţigări, alcool...?, am fost puşi să deschidem portbagajul autoturismului. Era evident un exces de zel, dar nu din categoria admirativă ci peiorativă.
„Şi-aşa-mi vine câteodată/ să dau cu cuţitu-n piatră”...
Raiul schiorilor
La capitolul schi, sunt mai mult decât începătoare, dar cei care iubesc sportul acesta pot să se convingă de pe internet că vor găsi la Borovets pârtii din belşug. Negre, verzi, roşii, toate culorile. Stau exterm de bine şi la capitolul transport pe cablu, iar preţurile nu se compară, spun cei care au fost, cu cele din Austria, adică sunt mai pe buzunarul nostru. Instructorii de schi sunt din belşug, gata să îţi dea câteva lecţii pe gratis doar ca să te convingă să înveţi. Au acelaşi tip de costum roşu pe care scrie BOROVETS SKI SCHOOL SPORT, aşa că dimineaţa pârtiile se înroşeau la propriu. Nu erau puţini nici aceia care îşi doreau să devină schiori, de la ţânci până la pensionari care experimentau snowboard-ul.
|
