|
 Personal, mi se pare o tâmpenie să fii antisemit. Unii sunt însă de altă părere. Câţi oameni, atâtea păreri. Dar în anumite chestiuni de bun-simţ, zău, ar trebui să avem cam aceleaşi opinii.
Mă uitam pe un blog cu tema aceasta, a antisemitismului stupid, şi am citit: „Îmi amintesc că la sfârşitul anilor ‘90 citeam fraza asta şi mă bucuram de ingeniozitatea stilistică de a pune în trei cuvinte un etos negativ. La scurt timp, forţat oarecum de studii, citeam despre antisemistismul polonez şi mă bucuram că în România singurele forme de antisemitism sunt un număr limitat de politicieni versatili în arta lătratului şi tabloidicele furturi de copii şi clinici israeliene de inseminare artificială. Că în România cuvântul „jidan“ este unul normal şi nu mai păstrează nimic din conţinutul peiorativ, s-a uzat poate de două secole de abuz verbal. Când am citit, totuşi, de cele aproape 200 de morminte vandalizate săptămâna trecută în cimitirul evreiesc, am avut trei revelaţii, un staccato mental de cinci secunde cum că identitatea etnică şi/sau religioasă este mai bine conturată în vremi de răstrişte, există români antisemiţi şi din punctul de vedere social, ne îndreptăm spre un alt exod. Spun asta de parc-aş fi trăit fuga din Egipt, sau printre marranos, sau aş fi avut un nume portughez în Amsterdam pe vremea lui Spinozaau, în fine, aş fi supravieţuit Einsatzgruppen-urilor. N-am trăit nici una, nici alta: dar sunt atât de conştient de ele, că aş fi în stare să cred că sunt un Ewige Jude şi că exodurile şi holocausturile care urmează poate se suprapun şi peste scurta durată a vieţii mele. Nu mi-e ruşine că sunt evreu doar când există chestiuni anti-evreieşti (citeam ieri pe un forum o imprecaţie pentru cei care au vandalizat mormintele: ‘[cei morţi] sunt singurii evrei buni, axaţi-vă pe cei vii’). Suntem 10.000 cu toţii şi încercăm să trăim asimilat şi să nu ne batem în piept cu faptul că suntem evrei. Azi mi-e ruşine, în schimb, că trăiesc într-o ţară în care se poate numi poet naţional unul dintre cei mai disfazici şi turbaţi antisemiţi, în care există şi numai o voce care să vrea să vadă în reluare un holocaust şi în care legea referitoare la negarea holocaustului este aplicată cu aceeaşi relaxare ca amenzile auto. (http://blog.joacadeamine.ro/). La rubrica de comentarii, Alex spune: „Fiecare are petele lui negre; şi eu, şi tu, şi Eminescu, şi Stiebel. Nu este ţară fără sceleraţi. Nu există societate fără idioţi şi „misguided”. Cât despre acea lege, habar n-am despre ce este vorba…’’. Dar vine şi un satanswidget, care zice fără ezitare „moarte jidanilor”. Alte opinii: „hmm.. văd că te defineşti destul de tare ca „evreu”. Pentru mine, cuvântul nu are nicio conotaţie, nu înseamnă absolut nimic şi îmi vine oarecum greu să înţeleg de ce nu e aşa şi pentru alţii. Eu nu cred că am vreo apartenenţă din asta la care să ţin. Probabil că m-aş lepăda de oricare oricând, că nu înseamnă nimic pentru mine. Eu sunt eu, tu de ce eşti şi evreu şi nu doar tu?”, scrisă de defbest. Apoi Mr. Asonica: „Cât despre comentariile celorlalţi…ei nu sunt evrei şi în cazul debfest nici altceva (după cum spune), dar dreptul la opinie stă la loc de frunte şi ca să nu ating subiecte ca moralitate, credinţă, umanitate (prea mari pentru mine) spun doar că e vorba măcar de empatie (cică „văd că eşti foarte sensibil la treaba asta” well ), dar dacă am avea cu toţii aşa ceva nu cred că ar mai exista problema cu totul. Referitor la legea de care ai menţionat, nici eu nu ştiam despre ce vorbeşti (dacă e să aud ceva despre comunitatea evreiască din păcate cred că sunt astfel de ştiri cu profanări, deci e clar că nu va bateţi în piept), dar am găsit o ştire referitoare la ea (de prin 2005) şi mai apoi destule informaţii despre negarea holocaustului (chiar şi în România) pe http://www.yadvashem.org.
|
