sâmbătă, 04 septembrie 2010
AdvertisementAdvertisementAdvertisement
Publicitate
Regulament oficial al concursului
vineri, 16 aprilie 2010

   Concursul „De trei ani împreună” este organizat de cotidianul „Informaţia de Severin”, editat de SC TERRA SAT SEVERIN SRL, cu sediul în str. Băile Romane, nr.1, Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi şi este prilejuit de împlinirea a 3 ani de când a văzut lumina tiparului.

 
Dacia Duster, lansată oficial la Drobeta-Turnu-Severin
joi, 15 aprilie 2010

   Ieri la show-room-ul Dacia din Drobeta Turnu Severin a avut loc lansarea oficială a primului autoturism de teren fabricat în România. La eveniment au fost prezente oficialităţi ale municipiului şi ale judeţului Mehedinţi, care au apreciat dotările autoturismului şi preţul accesibil de care se bucură primul SUV românesc.

 
Mobilier elegant şi de calitate de la Casel
vineri, 09 aprilie 2010

   X Impex, una din firmele de prestigiu din municipiu, vine cu un nou concept  „Casel mobilier”, oferind o gamă de produse de cea mai bună calitate. Lansarea noului magazin va avea loc luni, 12 aprilie, iar clienţii care îi vor trece pragul îşi vor vedea dorinţele transformate în realitate.

 
Dispoziţia nr.1349 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară în data de 26 mar
marţi, 23 martie 2010

   Primarul municipiului Drobeta-Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi; în conformitate cu prevederile art. 39, alin.1, şi în temeiul art. 68, alin. 1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;

 
<< Start < Înapoi 1 2 3 Înainte > Sfârşit >>

Rezultate 1 - 8 din 20

                                               

 
Go to top of page Go to top of page
 


Prima pagina
Editorial
Actualitate
Politic
Periscop
Social
Ancheta
Eveniment
Sport
Reportaj
Interviu
Sanatate
Orsova
Economic
Litere
Juridic
Magazin
Umor
Publicitate
Campanie
Arhiva
Contact

 

Radioteleviziunea Severin 

Radio Severin

Blog Elvis Dobrescu

Blog Romeo Crîşmaru

ziare.ro

 

Statistici
Vizitatori: 1389192
Avem 15 vizitatori online

| Index | Editorial | Actualitate | Politic | Social | Eveniment | Sport | Reportaj | Sanatate | Economic |