|
 De relativ puţin timp, s-a încheiat procesul de alegere a noilor (în unele cazuri, a vechilor) autorităţi locale.
Felul în care aceste autorităţi locale, fie că ne referim la primari, consilieri locali sau consilieri judeţeni, îşi pot duce la îndeplinire mandatul acordat de populaţie, depinde şi de cadrul legal prin care sunt stabilite şi împărţite atribuţiile legale între puterea centrală a ţării şi aleşii locali.
Judeţ, ţinut, regiune, oraş, comună etc.
Problema centralizării şi descentralizării în administraţia publică s-a pus şi se pune în orice stat, indiferent de structura sa, de forma de guvernământ şi de regimul politic. Orice stat, fiind o putere publică, organizată pe un teritoriu delimitat şi recunoscut de celelalte state, are rolul nu numai de a reprezenta poporul de pe acest teritoriu, ci şi de a-i rezolva interesele atât de diferite de la o persoană la alta sau de la un grup de indivizi la altul. Pentru a-şi îndeplini acest rol, statul îşi împarte teritoriul şi populaţia în anumite zone de interese, pe baza diferitelor criterii: geografice, religioase, culturale, etc. Aceste zone, mai mici sau mai mari, sunt unităţile administrativ-teritoriale care de-a lungul istoriei au purtat diverse denumiri: judeţ, ţinut, regiune, oraş, comună etc. În toate aceste unităţi administrativ-teritoriale statul a creat autorităţi publice, care să-l reprezinte şi să acţioneze în acestea pentru realizarea intereselor sale, dar şi ale locuitorilor respectivi. În acelaşi scop, statul a creat autorităţi şi la nivel central, care să-l reprezinte şi să asigure realizarea intereselor care se pun la acest nivel şi care apar ca ceea ce este comun şi general tuturor zonelor de interese.
Centralizare în administraţia publică
Profesorul Paul Negulescu afirma că, în orice ţară, sunt două categorii de interese: unele care au un caracter cu totul general privind totalitatea cetăţenilor, întreaga colectivitate, şi altele care sunt speciale unei anumite localităţi. Pentru armonizarea acestor categorii de interese, statul a creat regimuri juridice sau instituţii speciale, fiecare dintre ele asigurând o rezolvare mai mult sau mai puţin corespunzătoare situaţiilor concrete. În aceste condiţii, vorbim de centralizare, descentralizare, desconcentrare, tutelă administrativă. Centralizarea în administraţia publică înseamnă, în plan organizatoric, subordonarea ierarhică a autorităţilor locale faţă de cele centrale şi numirea funcţionarilor publici din conducerea autorităţilor locale de către cele centrale, iar în plan funcţional, emiterea actului de decizie de către autorităţile centrale şi executarea lui de către cele locale. Centralizarea asigură o funcţionare coordonată, promptă şi eficientă a serviciilor publice. Funcţionarea pe principiul subordonării ierarhice a serviciilor publice are drept consecinţă înlăturarea suprapunerilor de acelaşi nivel, precum şi a paralelismelor. Conducerea centralizată, în principiul subordonării ierarhice, asigură, pe planul exercitării dreptului de control, mai multe trepte de efectuare a controlului şi de luare a măsurilor legale corespunzătoare, fapt ce se constituie în garanţii suplimentare pentru apărarea intereselor celor administraţi.
Descentralizarea administrativă
Descentralizarea în administraţia publică este un regim juridic în care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de funcţionari numiţi de la centru, ci de către cei aleşi de corpul electoral. În acest regim administrativ, statul conferă, unor autorităţi publice, şi dreptul de exercitare a puterii publice în unele probleme. Acest regim juridic se fundamentează, în plan material, pe un patrimoniu propriu al unităţilor administrativ-teritoriale, distinct de cel al statului, care asigură mijloacele necesare pentru satisfacerea intereselor locale. Descentralizarea administrativă constă în recunoaşterea personalităţii juridice unităţilor administrativ-teritoriale, existenţa autorităţilor publice care le reprezintă şi care nu fac parte dintr-un sistem ierarhic subordonat centrului, precum şi transferarea unor servicii publice din competenţa autorităţilor centrale către cele locale. Gradul descentralizării administrative depinde de numărul serviciilor publice date în competenţa autorităţilor locale. Cu cât numărul acestora este mai mare, cu atât va fi mai mare descentralizarea. Descentralizarea în administraţia publică depinde şi de modul cum sunt organizate autorităţile publice locale şi raporturile lor cu cele centrale. Autorităţile locale pot fi alese (descentralizarea este mai mare) sau pot fi numite de către autorităţile centrale (caz în care descentralizarea este mai mică).
Tutela administrativă
Gradul descentralizării administrative depinde şi de forma în care se exercită tutela administrativă (controlul special efectuat de autoritatea centrală). Într-o descentralizare administrativă se pot rezolva în condiţii mai bune interesele locale, serviciile publice locale putând fi conduse mai bine de către autorităţile locale într-un regim în care acestea nu au obligaţia să se conformeze ordinelor şi instrucţiunilor de la centru. Măsurile şi deciziile pot fi luate mai operativ de către autorităţile locale, iar resursele materiale şi financiare, şi chiar forţa de muncă, pot fi folosite cu mai mare eficienţă şi pot răspunde unor nevoi prioritare pe care autorităţile locale le cunosc mai bine decât autorităţile centrale. Funcţionarii publici aleşi sau numiţi, în regimul descentralizării administrative, pe un termen limitat, înlătură, în măsură mai mare, fenomenele birocratice în activitatea locală.
Votul poporului
Participarea locuitorilor, prin alegeri, la desemnarea autorităţilor locale, accentuează spiritul de responsabilitate şi iniţiativa pentru viaţa publică a localităţii în care ei locuiesc, şi îi determină să caute şi să găsească ei înşişi soluţii la problemele cu care se confruntă. Au existat, de asemenea, şi opinii prin care s-a exprimat neîncrederea vizavi de viabilitatea alegerii autorităţilor locale de către populaţie. Astfel, profesorul Erast Diti Tarangul afirma ca alegerea autorităţilor descentralizate ,,introduce în administraţia locală politica de partid, care acaparează şi viciază totul. Lipsa de competenţă şi de răspundere, demagogia şi servilismul sunt unele din cele mai mari inconveniente ale acestui mod de recrutare a autorităţilor descentralizate”. În localităţile mici este greu de găsit buni specialişti în administraţia publică, care să poată gira serviciile publice, pe care descentralizarea le pune pe seama autorităţilor locale. Între cele două laturi (centralizare - descentralizare) există şi regimuri juridice intermediare ale administraţiei publice, fiecare din ele apropiindu-se, mai mult sau mai puţin, de una din laturi. Dintre aceste regimuri intermediare fac parte desconcentrarea administrativă şi tutela administrativă, pe care le vom analiza într-un articol viitor.
Dezavantajele centralizării în administraţia publică
Pe lângă avantajele prezentate mai sus, centralizarea în administraţia publică are şi unele dezavantaje. În regimul organizării şi funcţionării centralizate a administraţiei publice, interesele locale nu-şi pot găsi o rezolvare optimă, deoarece autorităţile centrale nu pot cunoaşte în specificitatea lor aceste interese care diferă de la o localitate la alta. Concentrarea, la nivel central, a modului de conducere a unor servicii publice de interes local are ca urmare supraaglomerarea autorităţilor centrale, ceea ce duce la rezolvarea cu întârziere şi superficialitate a problemelor care s-ar rezolva mai operativ şi mai bine de către autorităţile locale. Într-un regim administrativ centralizat, bazat pe numirea funcţionarilor publici de către centru, cetăţenii nu mai participă la administrarea treburilor lor, sunt lipsiţi de iniţiativă.
|
