|
 Într-un cadru festiv, scriitorul Nicolae Bălaşa, inspector teritorial în cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului, şi-a lansat zilele trecute, la Teatrul dramatic „Elvira Godeanu” din Tîrgu-Jiu, noua sa carte, intitulată sugestiv „Acvariul cu fâţe”, un roman-metaforă inspirat dintr-o ştire televizată. I-am solicitat, cu acest prilej, distinsului autor, un interviu despre noua sa apariţie editorială.
Reporter: De ce „Acvariul cu fâţe“ şi nu cu caraşi?
Nicolae Bălaşa: Într-adevăr, am pus pe copertă o poză cu nişte caraşi argintii, de fapt nişte peştişori pe care i-am văzut într-o seară de Revelion şi care mi-au plăcut incredibil de mult. Între timp, am scris cartea respectivă, mi s-a părut că şi aceşti caraşi sunt un fel de fâţe, foarte vioaie, şi care de altfel se regăsesc pe parcursul cărţii în ideea de acvariu.
Reporter: Deci, personajele dumneavoastră sunt vioaie, deşi, în acelaşi timp, este o poveste tragică...
Nicolae Bălaşa: Cartea este traversată de către tragic aproape din primele pagini şi până la sfârşit. De ce este traversată de către tragic, pentru că evenimentele din ‘89 sunt într-adevăr tragice, luate la modul simplu discutat al lucrurilor, până la profunzimea lor, care nu se ştie nici până în ziua de astăzi. Iar dincolo de evenimente, viaţa, întâmplările prin care trec cele două personaje, Ştefi şi Elena, sunt cele care dau dimensiunea tragicului uman.
Reporter: Dar este, totuşi, o poveste de dragoste…
Nicolae Bălaşa: Este o foarte frumoasă poveste de dragoste, în care tragicul pluteşte în jurul celor două personaje, dincolo de ce se numeşte frumos şi trăire cotidiană.
Reporter: Aţi abordat foarte mult tema comunismului. De ce tocmai această perioadă?
Nicolae Bălaşa: Eu n-am abordat o temă anume din comunism, eu am abordat, ca de altfel toţi scriitori contemporani mie, societatea dintr-o anumită perioadă istorică, adică am abordat societatea imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, până în momentul de faţă. Aproape fiecare dintre evenimentele politice, fiecare dintre etapele prin care a trecut poporul român, sunt etape din cărţile mele. Mă consider un script şi altceva n-am putut realiza mai mult, un scriitor care şi-a consemnat într-o formă artistică vremurile pe care le-a trăit sau le-a aflat din povestirile altora.
Reporter: Personajele din cărţile dumneavoastră se identifică cu autorul, nu invers. Sunteţi şi Stan („Vămile apocalipsei”), şi Ştefi, şi Elena („Acvariul cu fâţe”). Ce au în comun aceste personaje?
Nicolae Bălaşa: Personajele mele au în comun ce are epoca istorică în care sunt clasate ele. Dacă trăieşti în perioada colectivizării, sigur că au drama colectivizării, dacă trăieşti în perioada post-colectivizare, gândeşti doar la întrebări de securitate, fie şi numai pentru faptul că, după cum am povestit pe scenă, fratele tău a reuşit să treacă peste graniţă şi sistemul comunist nu a reuşit să naţionalizeze două locuri în cimitir. Sigur că drama personajului respectiv devine şi drama mea personală, adică împărtăşesc fiecare context istoric, personajele împărtăşesc contextul istoric, şi eu, la rândul meu, trăiesc la aceeaşi dimensiune ca şi ele.
Reporter: Ar putea cărţile dumneavoastră să fie transpuse într-o piesă de teatru? Ce actori aţi vedea în distribuţie?
Nicolae Bălaşa: Oricare dintre cărţile mele se poate transforma cu uşurinţă într-un film sau într-un scenariu pentru o piesă de teatru. În 1995, la apariţia primului roman – „Blesteme”, s-a scris că după cartea respectivă s-ar putea face cu uşurinţă un film grotesc. Nu ştiu dacă aş vedea neapărat un actor, probabil că sunt într-un fel cantonat în perioada pe care am trăit-o eu şi cu actorii cu care am trăit-o, cunosc foarte puţini din generaţia tânără, din acest motiv m-aş raporta tot la cei vechi, la cei care au format Generaţia de Aur. Oricum, interpretarea şi reinterpretarea unei opere e la îndemâna oricărei generaţii, şi oricare poate să pună în scenă cele povestite de mine. Vreau să vă spun că şi „Acvariul cu fâţe” şi „Mătăniile Alexandrei”, sunt cărţi echivalente cu marile romane de dragoste ale lumii contemporane.
Reporter: Vorbiţi despre un acvariu, o limitare, cenzură. Acest „acvariu” se regăseşte şi în romanele precedente?
Nicolae Bălaşa: Nu, fiecare dintre titlurile romanelor anterioare sugerează altceva. De exemplu, „Pe apa sâmbetei” sugerează că pământul, averea, munca omului de-o viaţă se duce pe apa sâmbetei la un ordin al unui sistem politic. „Blesteme” este o altă sugestie, că omul trăind sub anumite vremuri, i se transforma viaţa într-un blestem, „Mătăniile Alexandrei” are altă semnificaţie…Iar „Acvariul cu fâţe” este cartea în care pun în primul rând în pagină ideea conceptului de determinism. Deci, în fiecare din cărţile mele se găseşte câte ceva din structura filosofică a mea, ca autor, şi încerc în mod intenţionat să strecor aceste lucruri în ideea că un gram de filosofie, de cunoaştere a lumii, a istoriei gândirii omenirii, nu strică nimănui, şi nu strică nimănui să fie un pic mai înţelept, sau măcar să-şi pună întrebarea şi să spună că lucrurile pot fi şi altfel.
Reporter: Acum că aţi lansat o nouă carte, aveţi vreun proiect în viitor? Ce teme doriţi să mai abordaţi?
Nicolae Bălaşa: În momentul de faţă lucrez la un alt roman, în care pun problema timpului – „Clipa, uite-o şi nu e”, care are iar un titlu sugestiv.
Text şi foto: Claudia Ţuţuman
|
