joi, 09 septembrie 2010
AdvertisementAdvertisementAdvertisement
Ziua Mamei, marcată prin poezii şi cântece
marţi, 09 martie 2010

   8 Martie a fost un prilej pentru cei mici de a-şi arăta dragostea pentru cele care le-au dat viaţă, iar gerul năprasnic de ieri nu i-a putut împiedica pe copiii de la şcolile „Teodor Costescu” şi „Constantin Negreanu” step-by-step să serbeze Ziua Mamei.

   Sentimentul cel mai frumos a fost împărtăşit de copii sub diverse forme. Fie că au realizat câte o felicitare, fie că au spus o poezie sau au fredonat un cântecel, puştii din ciclul primar şi gimnazial au profitat de talentele lor artistice pentru a-şi face mămicile mândre. Cei de la Şcoala „Teodor Costescu” au organizat o expoziţie de obiec­te create din materiale natura­le, iar Muzeul Regiunii Porţilor de Fier s-a oferit să o găz­duiască. „Mai întâi, am avut o acţiune de amploare la şcoală. În fiecare clasă, copiii au ţinut să le mulţumească mămicilor de acasă şi dăscăliţelor, care sunt la rândul lor mame. Ca dascăl, şi ca mamă, cel mai mult mă bucură munca copilaşilor şi dragostea cu care ne cons­truiesc diferite obiecte. Sunt lucruri foarte valoroase din punct de vedere sen­ti­mental. Sunt copiii noştri şi aşa cum îi creştem, aşa ne vor reprezenta în viitor”,  a spus Petruţa Lăpă­dat, directoarea Şcolii „Teodor Costescu”.

   Cântece, poezii, entuziasm

   Începând cu ora 12,00, toţi copiii, îmbrăcaţi cât mai elegant, aşteptau cu nerăbdare să vadă ce au pregătit colegii lor. „Ziua de 8 Martie este o zi specială, plină de iubire, e o zi dedicată mamei”, a ştiut să răspundă Mihai Buzatu, elev la şcoala organizatoare. Forfota poznaşilor a luat sfârşit când directoarea şcolii a intrat „pe fir” şi le-a captat toată atenţia.
Apoi, după o scurtă in­tro­ducere, în care cei mici au luat la cunoştinţă despre însem­nătatea acestei zile speciale, a urmat rândul primei grupe de copii să îşi demonstreze ca­lităţile vocale. Cântecele din repertoriul vechi, poezii de­dicate mamei, recitate cu glasuri limpezi, au răsunat în sala neîncăpătoare, iar la sfâr­şit, o „ploaie” de aplauze s-a îndreptat către artişti. „Ne-am gândit să pregătim acest program pentru a le mulţumi mamelor pentru că ne-au crescut şi ne-au iubit. Le urăm multă sănătate, bucurie, spor la muncă şi un călduros La mulţi ani!”, le-a urat mămicilor, eleva Claudia Roman. După mo­men­tul pregătit de prima grupă, a urmat episodul al doilea al serbării, încărcat cu poezie şi cântec. La finalul serbării, cei mici au oferit câte o floare tuturor mămicilor prezente la eveniment. 

   Expoziţie cu felicitări

   Din dragoste pentru cea mai iubită fiinţă din lume, fiecare copil şi-a dorit să creeze ceva unic, câte un obiect simbolic, cu care să se remarce în faţa mamelor lor. Operele de artă au fost expuse la muzeu, unde a avut loc şi momentul artistic. „În cadrul parteneriatului dintre Muzeul Regiunii Porţilor de Fier şi Şcoala „Teodor Costescu”, a fost organizată o expoziţie cu obiecte confecţionate din materiale naturale, dedicată zilei de 8 Martie”, a specificat Sorina Matacă, directoarea muzeului. Astfel, pereţii au fost umpluţi cu felicitări cât mai colorate, portrete ale mamelor, iar pe măsuţe au fost frumos aranjate şi alte obiecte cât mai interesant lucrate. Petruţa Lăpădat este convinsă, peste 90%, că anul viitor, în cadrul şcolii va fi organizat un spectacol magnific, cu mult mai multe momente artistice şi expoziţii de lucrări.

   Copiii de la Step au ieşit în stradă

   De la ora 13,00, cele patru clase care învaţă în sistemul step-by-step au pornit, alături de învăţătoare, pe stradă, să împartă în stânga şi-n dreapta felicitări şi bucheţele de ghiocei tuturor femeilor pe care le întâlneau în cale. Nici pe micii zburdalnici nu i-a deranjat frigul, ba din contră, molipseau cu energia lor pe toţi trecătorii. „La iniţiativa copiilor, s-au împărţit felicitări şi ghiocei pe stradă, la doamne, pentru că nu numai mămicile lor şi învăţătoarele merită să primească mici cadouri. Felicitările au fost făcute de ei cu multă pasiune şi au fost oferite cu dragoste”, a precizat învăţătoarea Tanţa Şerban. Deşi este prematur să-şi facă planuri, învăţătoarele, împreună cu cei mici, îşi doresc ca anul viitor să marcheze Ziua Mamei tot prin astfel de acţiuni, întrucât copiii ştiu că 8 Martie este o zi specială.
 

Claudia Ţuţuman

Comments
Add NewSearch
iasmina - serbarea     | 79.113.97.xxx | 2010-03-10 14:32:13
si eu sunt acolo in poza
Write comment
Name:
Website:
Title:
UBBCode:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
Security Image
Please input the anti-spam code that you can read in the image.

Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved.

 
< Precedent   Următor >

                                               

 
Go to top of page Go to top of page
 


Prima pagina
Editorial
Actualitate
Politic
Periscop
Social
Ancheta
Eveniment
Sport
Reportaj
Interviu
Sanatate
Orsova
Economic
Litere
Juridic
Magazin
Umor
Publicitate
Campanie
Arhiva
Contact

 

Radioteleviziunea Severin 

Radio Severin

Blog Elvis Dobrescu

Blog Romeo Crîşmaru

ziare.ro

 

Statistici
Vizitatori: 1396277
Avem 11 vizitatori online

| Index | Editorial | Actualitate | Politic | Social | Eveniment | Sport | Reportaj | Sanatate | Economic |