|
Poliţiştii de Frontieră au pichetat ieri sediul Prefecturii pentru a-şi cere drepturile băneşti. Ei sunt hotărâţi să prelungească perioada acţiunilor de protest, ba chiar să întrerupă munca pentru douăzeci şi patru de ore, perioadă în care posturile pe care activează ar putea rămâne descoperite. La nivel naţional, peste şaizeci la sută din oamenii legii, afiliaţi sindicatelor, şi-au pregătit demisiile.
Poliţiştii din întreaga ţară ameninţă cu întreruperea muncii pentru 24 de ore, iar colegii lor din Mehedinţi li se aliniază şi, dacă va fi nevoie, nu vor lucra nici ei. Reprezentanţii sindicatelor spun că poliţiştii nu cer nicio mărire de salariu, ci doar drepturile băneşti care nu le-au fost plătite. La sediul Prefecturii Mehedinţi s-au strâns în a treia zi de proteste aproximativ o sută de oameni ai legii. Şi societatea civilă îi susţine pe oamenii legii. Oamenii cred că poliţiştii nu au ieşit în stradă de prea mult bine, însă nu ar trebui să întrerupă munca, pentru că în acest caz rata infracţională ar creşte considerabil. „Situaţia este destul de gravă. Judeţul Mehedinţi se află pe primele locuri din ţară privind rata criminalităţii şi dacă oamenii legii se încăpăţânează să rămână în grevă şi să sisteze activitatea, va fi cu mult mai rău. Este de înţeles nemulţumirea ce îi apasă, mai ales că am înţeles că aici, la Severin, poliţiştii vin cu calculatoarele de acasă pentru a-şi desfăşura munca. Oricum nu ar fi, nu au salariile chiar atât de mici în comparaţie cu alte ramuri de activitate, dar este adevărat şi faptul că riscurile meseriei sunt mai mari decât la un simplu funcţionar care îşi desfăşoară activitatea la birou”, au declarat severinenii. Protestele poliţiştilor au început încă de luni şi vor continua până vineri. Oamenii legii cer banii pentru plata chiriilor, pentru haine şi combustibil. Ei nu au primit nici drepturile salariale pentru plata orelor suplimentare. Protestele poliţiştilor se vor desfăşura între orele 10,00 şi 12,00, iar la acţiune vor participa doar oamenii legii care nu se află în afara orelor de program.
Dorin Tăbîrţă
Răzvan Laciu
|