|
Potrivit unei hotărâri de consiliu local, proprietarii de imobile sau societăţi comerciale sunt obligaţi să-şi cureţe zăpada din faţa caselor sau a entităţilor pe care le administrează. Amenzile, propuse de Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, în caz contrar, sunt destul de mari. Echipajele Serviciului de Poliţie Comunitară au început o campanie de informare a populaţiei în acest sens în ultimele zile, mai ales că meteorologii prezic ninsori şi în următoarele zile.
Ninsorile din ultima perioadă au scos poliţiştii comunitari în controale la casele de locuit şi unităţile comerciale din Drobeta-Turnu-Severin. Potrivit unei hotărâri de consiliu local, oamenii sunt obligaţi să-şi cureţe zăpada depusă pe spaţiile publice sau în faţa porţilor. Chiar dacă în ultimele zile nu s-au înregistrat amenzi, oamenii legii desfăşoară în prezent o acţiune de informare a populaţiei municipiului. „Există o prevedere în Hotărârea de Consiliu Local nr.11/2008, potrivit căreia persoanele fizice şi juridice au obligaţia, pe timp de iarnă, să îndepărteze zăpada de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le deţin cu orice titlu”, a precizat Luria Mărţuică, purtător de cuvânt al Serviciului Public de Poliţie Comunitară din Drobeta-Turnu-Severin.
Acţiune de informare
Amenzile care se vor aplica în caz contrar sunt destul de mari, iar cuantumul acestora este stipulat în aceeaşi hotărâre de consiliu local. „În cazul în care cetăţenii sau administratorii societăţilor comerciale nu respectă prevederile în cauză, amenda care se va aplica este de la 250 la 500 de lei. Iniţiativa severinenilor de a-şi curăţa spaţiul din faţa imobilelor trebuie să fie, mai degrabă, un gest civic şi nu o obligaţie. Până în prezent, agenţii Serviciului Public de Poliţie Comunitară nu au aplicat nicio amendă, deoarece scopul acţiunii este unul informativ. În situaţia în care populaţia municipiului nu se va conforma noilor prevederi, se va trece la amendarea persoanelor care încalcă legea”, a mai adăugat Luria Mărţuică.
191 de tone de material antiderapant pe drumurile publice
Pe durata week-end-ului, agenţii Serviciului Public de Poliţie Comunitară au monitorizat în permanenţă plugurile şi sărăriţele firmei răspunzătoare de deszăpezire în vederea acoperirii în totalitate a reţelei de străzi. Astfel, poliţiştii au urmărit ca nu doar arterele principale ale municipiului să fie curăţate, ci şi cele secundare. Din aceeaşi activitate face parte şi acţionarea cu material antiderapant, mai ales în zonele de pantă ale municipiului. Potrivit directorului Dorin Florescu, citat de Agerpres, pentru fluidizarea traficului rutier pe arterele de circulaţie ale judeţului Mehedinţi s-au scos din parc 36 de utilaje de deszăpezire. Pe carosabilul celor nouă drumuri naţionale s-au împrăştiat peste 191 de tone de material antiderapant. Poliţiştii comunitari supraveghează utilajele pentru deszăpezire, iar în cazul în care un autoturism blochează partea carosabilă, se trece la ridicarea acestuia şi amendarea proprietarului. Deseori, aflaţi în teren, agenţii Serviciului Poliţiei Comunitare trebuie să aplaneze conflictele apărute, dar şi să fluidizeze traficul în timpul acţionării utilajelor de deszăpezire.
|